Un nou cuplu surpriză în showbiz. Mădălina Ghenea este în culmea fericirii
Un nou cuplu surpriză în showbiz. Dacă până în prezent relația celor doi exista doar la nivel de zvon, confirmarea a venit chiar de la ei. Mădălina Ghenea pare a fi în culmea fericirii alături de noul său partener, celebrul tenismen Grigor Dimitrov. Vedetele și-au exprimat în mod public sentimentele. FOTO
Un nou cuplu surpriză în showbiz
„A pierdut cu 2 la 6 și 5 la 7 pe terenul Manolo Santana, însă fanii lui discută mai mult despre domnișoara din tribună, pe care camerele foto și video au surprins-o de mai multe ori, decât despre prestația de pe teren a sportivului nostru”, scria presa bulgară la momentul în care, în spațiul public, se vorbea despre o posibilă poveste de dragoste înfiripată între Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov.
Vedeta în vârstă de 34 de ani nu mai are nevoie de nicio prezentare. Și-a început cariera profesională activând ca model pentru branduri de modă celebre, precum Peroni, L’Oreal și Valentino. În anul 2010, a debutat în domeniul cinematografic, ca actriță în producția italiană „I Soliti Idioti”. De atunci, a apărut pe micile ecrane în numeroase rânduri, în filme precum „Dom Hemingway”, „Youth” și „The World is Yours”.
Mădălina Ghenea este una dintre cele mai admirate celebrități românce când vine vorba despre frumusețea fizică și talentul actoricesc. Însă popularitatea nu a obținut-o doar datorită acestor două aspecte. Numele său este foarte cunoscut și în cercurile sportive, vedeta având mai multe relații cu fotbaliști.
Dintre foștii săi parteneri îi amintim pe Niccolo Zaniolo și Marco Borriello. A avut, la un moment dat, unele interacțiuni și cu Cristiano Ronaldo. Pe lista urmașilor lui Adam pe care tânăra i-a impresionat se află și celebrul Leonardo DiCaprio.
„Tu și eu! Tu faci imposibilul posibil!”
Cu toate că bruneta este cunoscută printre sportivi, nu a mai fost văzută în apropierea vreunui teren de sport de multă vreme. Până de curând, când a fost surprinsă în loja unui tenismen, la meciul cu Carlos Alcaraz de la Mastersul de la Madrid. Mădălina Ghenea a fost fotografiată în loja lui Grigor Dimitrov, alături de staff-ul acestuia, în timp ce urmărea cu atenție evoluția jocului.
La vremea respectivă, în spațiul public circulau tot felul de zvonuri despre o posibilă relație romantică pe care cei doi o aveau. Acum, însă, totul este oficial. Confirmarea idilei dintre Mădălina Ghenea și tenismenul Grigor Dimitrov a venit chiar din partea celor doi.
Ambele vedete și-au exprimat în mod public sentimentele pe conturile de pe platformele sociale, după cum se poate observa și în galeria FOTO a articolului în cauză. Mădălina Ghenea a publicat un clip video cu o pasăre care își menține echilibrul în zbor sprijinindu-se de partenerul ei. Alături de materialul cu pricina, celebritatea a notat numele tenismenului, adăugând câteva cuvinte: „Tu și eu! Tu faci imposibilul posibil!”.
„Magia plutește în aer când sunt cu tine”, a fost replica lui Grigor Dimitrov la mesajul Mădălinei Ghenea.