Un medic celebru din România refuză vaccinarea: ”Există semne de întrebare. Lumea trebuie să știe”

Un medic celebru din România refuză vaccinarea ”Există semne de întrebare. Lumea trebuie să știe”

Părerile pro și contra vaccinului fac ca populația să fie împărțită în două tabere. O bună parte din oameni refuză vaccinarea, fiind și cazul unui medic celebru din România. Semnele de întrebare pe care acesta și le pune îl țin la distanță de această imunizare.

Motivul pentru care un medic celebru refuză vaccinarea

Medicul Vasile Astărăstoae consideră că autonomia pacientului contează. Din acest considerent, a decis să nu apeleze la vaccinare împotriva Covid-19. Ideea de obligativitate a imunizării nu este acceptată în opinia medicului.

„Nu mă voi vaccina. Eu nu dau sfaturi. Singurul lucru pentru care m-am bătut este să se respecte autonomia pacientului și să fie cu consimțământ și informat, nu obligatoriu. Când consimțământul acesta nu este chiar informat este cu totul altceva. De fapt consimțământul în momentul de față a ajuns un mijloc de protecție pentru medici și nu de respect de autonomie“, a declarat Vasile Astărăstoae.

Vasile Astărăstoae așteaptă să apară mai multe vaccinuri pe piață. Medicul ia în calcul ideea de a se vaccina numai atunci când situația ar deveni mai gravă decât este în prezent. Acesta este sceptic cu privire la tehnologia actuală și va aștepta ca celelalte companii să vină cu un produs. Printre companiile cărora Astărăstoae le dă credit se numără Johnson&Johnson, Sanofi sau Smith Kline.

”Ele lucrează pe îndelete fără să se grăbească și să fie într-o cursă contracronometru pentru că respectă toate fazele de elaborare a unui vaccin. Dacă îmi voi da seama că se întâmplă ceva și este mult mai grav decât ce este în prezent mă gândesc să mă vaccinez. Acum nu mă vaccinez din alt motiv. Am văzut că toate lumea apare și își arată bicepșii. Ai mei nu se compară cu cei care apar la TV și nu vreau să mă fac de râs”, a menționat Vasile Astărăstoae.

 Semnele de întrebare pe care și le ridică medicul

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România are câteva semne de întrebare cu privire la ser. Astărăstoae se gândește la eficiența acestor vaccinuri, precum și efectele pe termen lung. După părerea fostului rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, oamenii trebuie să fie informați cu privire la aceste aspecte.

„Am observat o chestiune foarte gravă, ca și cum cei care nu se vaccinează comit o infrațiune. Hai să privim lucrurile foarte clar. În momentul de față există niște semne de întrebare. Există semne de întrebare cu privire la eficiență, dar mai ales cu privire la efectele pe termen lung. Trebuie să pui această întrebare. Lumea trebuie să știe.”a mai adăugat medicul.

Aspecte precum investigațiile, testarea anticorpilor și efectele secundare sunt menționate de către Vasile Astărăstoae, motive pentru care anumite persoane sunt reticente. Medicul ieșean explică faptul că până se termină campania de vaccinare, cei vaccinați anterior se pot infecta din nou.

”Toate vaccinurile care s-au pus pe piață sunt cu aprobare condiționată și sunt trecute la FDA și EMA în faza trei. Adică persoanele vaccinate trebuie să fie monitorizate timp de trei ani de zile, dar nu te duci și te uiți la el și spui: arată bine. Monitorizat înseamnă investigații, testarea anticorpilor etc. și binînțeles efectele secundare pe termen mediu. Unele persoane sunt reticiente, prudente. Dacă nu se vaccinează nu înseamnă că sunt infractori sau înapoiați”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI