Un influencer de pe TikTok, dezvăluiri din spatele campaniei lui Călin Georgescu. A recunoscut că a fost plătit și acum regretă: „N-am știut ce fac”

de: Andrei Simion
27 11. 2024

Alex Stremiteanu, un influencer popular pe TikTok, a recunoscut recent că a fost plătit pentru a susține campania independentului Călin Georgescu în timpul alegerilor prezidențiale.

Într-un videoclip postat pe platformă, acesta a declarat că regretă profund implicarea sa și că a fost folosit în mod manipulator, fără să realizeze implicațiile acțiunilor sale.

Declarațiile influencerului

„Am luat parte la campania de promovarea a domnului Georgescu. Am fost un prost. Vreau să înțelegeți cum s-a ajuns în punctul ăsta.
În momentul în care am acceptat această campanie, cu echilibru și verticalitate, ca orice campanie, vine la pachet cu un brief. Un brief este un fel de manual de instrucțiuni cu ce trebuie să faci în acea campanie. Se menționa că scopul este să creștem awareness-ul față de ideea că este important să mergem la vot. Și am zis, bă, perfect, iau campania.

Tot în acest brief era menționat faptul ca noi să spunem câteva caracteristici pe care le dorim de la viitorul președinte. Aveai acolo exemple.
Mie îmi pare rău că am fost folosit ca un câine în această campanie, fără să-mi dau seama ce fac. Când am acceptat campania și am văzut hashtag-urile care trebuie folosite, vreau să vă zic că le-am căutat pe TikTok, am vrut să văd dacă sunt asociate cu vreunul dintre participanți și nu apăreau nicăieri.

Cred că mulți dintre noi am fost folosiți ca niște câini, fără să știm în ce ne băgăm. Și eu nu vreau să-mi caut scuze,” a povestit influencerul într-un videoclip postat pe TikTok.

Ștefan Mandachi regretă și el susținerea oferită

Nu doar influencerii din mediul online și-au exprimat regretul. Ștefan Mandachi, antreprenor cunoscut și activ pe rețelele sociale, a declarat că și el a greșit susținându-l pe Călin Georgescu. Mandachi a recunoscut că a votat candidatul dintr-un sentiment de frustrare față de clasa politică și sistemul actual, fără a analiza în profunzime declarațiile acestuia.

„Am greșit întrucât nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, împotriva sistemului, vot antipartid,” a declarat Mandachi.

Marcel Ciolacu cere verificarea finanțării campaniei
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat investigații în ceea ce privește finanțarea campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. „Este un sistem, nu știu cât de legal este, am înțeles cum a fost folosit sistemul. Sursa de finanțare, în opinia mea, trebuie urmărită, „follow the money”,” a declarat Ciolacu, sugerând că ar trebui să se clarifice de unde provin fondurile pentru o campanie atât de intensă pe rețelele sociale.

Poziția oficialilor TikTok
TikTok a recunoscut că a identificat o rețea care targeta utilizatori români încă din luna septembrie, însă compania a declarat că nu există dovezi care să lege această rețea de campania pentru alegerile prezidențiale din România.

„În raportul nostru din septembrie, am făcut public că am demontat o reţea care targeta audienţa în limba română, însă nu avem dovezi care să sugereze că această reţea este legată de actuala campanie pentru Preşedinţie,” a declarat un oficial TikTok pentru Paginademedia.ro.