Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea școlii de familia unui coleg cu care se certase. Care a fost motivul disputei
O întreagă familie a fost reținută de oamenii legii, după ce au bătut un adolescent în curtea liceului. Victima este un elev, în vârstă de 15 ani, care avuse un conflict cu un alt coleg mai mare, în vârstă de 17 ani.
Elev bătut în curtea liceului de familia unui coleg
Cel mic l-a bătut pe colegul său mai mare, iar cel din urmă și-a sunat părinții. În curtea liceului a apărut imediat tatăl acestuia, mama și fratele mai mic, în vârstă de 14 ani. Toți cei trei membri ai familiei au sărit pe elevul de 15 și l-au bătut cu sălbăticie sub ochii celorlalți, chiar în curtea liceului.
Aceștia l-au trântit pe tânăr la pământ și l-au lovit cu pumnii și picioarele de mai multe ori. Un martor a sunat la numărul unic de urgențe 112, iar la fața locului a ajuns de urgență o ambulanță, alături de un echipaj de poliție. Victima de 15 ani a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe de cealaltă parte, cei trei agresori, mama, tatăl și copilul de 14 ani, au fost duși în arest pentru 24 de ore. Urmează ca aceștia să fie prezentați Parchetului cu propunerea de arestare preventivă. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Elev bătut în stația de autobuz de doi tineri
Un elev în vârstă de 17 ani a fost bătut de doi tineri, în vârstă de 19 ani, în stația de microbuz, după terminarea cursurilor. Victima a luat legătura cu directorul liceului unde învață, acesta anunțând poliție de urgență.
„Eu am anunțat evenimentul la Inspectoratul Școlar, dar poliția a preluat cazul și sunt cercetări în derulare. Elevul m-a sunat chiar după ce s-a petrecut evenimentul, a făcut plângere la poliție. Au venit la școală oameni ai legii și am discutat, pentru a se lua măsurile necesare”, declară Constantin Agafiței, directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi.
Agresorii au fost arestați câteva zile mai târziu și sancționați cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiecare, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991.
„La data de 26 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați prin apel 112, de către o tânără de 20 de ani, din comuna Frumușica, cu privire la faptul că pe o strada din localitatea are loc o agresiune. Polițiștii direcționați la fața locului au identificat persoanele implicate, un tânăr de 17 ani, care ar fi avut un conflict cu alți doi tineri, ambii de 19 ani, din aceeași localitate, context în care, aceștia din urmă, l-ar fi agresat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, declară Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.