Un bărbat din Suceava s-a ales cu dosar penal, deși a arătat adeverința de la angajator. Cum a fost posibil
”Unde-i lege, nu-i tocmeală”. Nu a fost, dar un factor perturbator tot a existat, căci, deși a arătat adeverința de la angajator, tot s-a ales cu o mustrarea, ce nu a fost o simplă amendă, ci dosar penal.
Un bărbat din Suceava s-a ales cu dosar penal, deși a arătat adeverința de la angajator
Miercuri dimineață, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Suceava, cu activitate în punctul fix de control de pe DJ 209C, din comuna Moara, au oprit o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat de 25 de ani din Moara. Acesta le-a arătat oamenilor legii o adeverință de angajator pentru perioada 7-25 aprilie 2020, din care reieșea că el are calitatea de angajat în cadrul unei societăți comerciale având domeniul de activitate prestări servicii.
În urma verificării, polițiștii au constatat că societatea are un singur angajat, altul decât bărbatul oprit în trafic. Astfel, au fost nevoiți să deschidă pe numele conducătorului auto un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz fals.
Despre declarația de proprie răspundere/adeverința eliberată de angajator
„ Avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea și folosirea fără drept a datelor personale.
În privința prezentării declarației pe proprie răspundere/adeverinței eliberată de angajator personalului abilitat să verifice documentele, de pe dispozitive electronice (conform art. 4, alin 4, din Ordonanța Militară 3/2020), precizăm că aceasta se va realiza în sensul prezentării fotografiei documentului menționat, pe care trebuie să figureze semnătura olografă a titularului (declarația pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverința angajator).
Persoana va prezenta declarația pe proprie răspundere/adeverința de la angajator împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.