Un bărbat din Botoșani care a picat examenul de conducere și-a dat în judecată examinatorul și a câștigat
Obținerea permisului de conducere este o provocare pentru mulți dintre cetățeni, deoarece emoțiile sau notarea incorectă a examinatorului pot scădea semnificativ șansele de a trece examenul practic. Acesta este și cazul unui bărbat din Botoșani, care a fost neîndreptățit de polițistul examinator, împiedicându-l să obțină permisul auto. Revoltat de ceea ce i s-a întâmplat, elevul a dat în judecată examinatorul, iar rezultatul a fost unul neașteptat.
Ce a obținut tânărul va încuraja și alți viitori șoferi
Un botoșănean sigur pe capacitățile sale de condus, dar și pe modul în care
s-a prezentat la susținerea examenului auto, a dat naștere unui nou trend care ar putea fi urmat și de alte persoane discriminate de lege. Acesta a apelat în instanță atunci când a considerat că a fost neîndreptățit. Astfel, el a primit puncte de penalizare, mult peste ceea ce ar fi meritat, ceea ce l-a împiedicat să obțină permisul de conducere.
Decizie fără precedent a instanțelor de judecată în cazul unui botoșănean care a fost declarat respins la proba practică pentru obținerea permisului de conducere C.
Acesta este șofer pentru categoria B de mulți ani, astfel încât, examenul teoretic l-a trecut fără mari probleme, ceea ce s-ar fi așteptat să se întâmple și cu examenul practic, susținut pe 14 martie 2022.
Din păcate, lucrurile nu s-au petrecut conform așteptărilor, iar după numai 35 de minute, examinatorul a întrerupt proba și l-a declarat respins. Potrivit plângerii bărbatului, examinatorul l-a taxat cu o serie de așa zise greșeli, pe care acesta nu le-ar fi făcut, dar pe care examinatorul le-a menționat în fișă după cum urmează.
Astfel, botoșăneanul a fost depunctat cu 6 puncte pentru o presupusă „folosire incorectă a drumului, cu sau fără marcaje”, 9 puncte pentru „neasigurarea la schimbarea direcției de mers/părăsirea locului de staționare”, 21 de puncte pentru „neacordarea priorității vehiculelor și pietonilor care au acest drept (la plecarea de pe loc, în intersecții, în sens giratoriu, stație mijloc de transport în comun prevăzută cu alveolă, stație de tramvai fără refugiu pentru pietoni, trecere de pietoni)” și cu 21 de puncte pentru „intervenția examinatorului pentru evitarea unui pericol iminent/producerea unui eveniment rutier”, potrivit monitorulbt.ro.
Ce a obținut în urma deciziei magistraților
După examinarea probelor care au stat la baza plângerii șoferului, magistrații au anulat rezultatul probei și au obligat Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Botoșani să reia examinarea candidatului, hotârărea nefiind definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Știind că a procedat corect, Stelian Orzoi a fost nemulțumit de modul în care instanța a decis rezolvarea situației, acesta solicitând eliberarea permisului de către insituția competentă, având în vedere că rezultatul probei practice este diferit de cel acordat de examinator. Pentru a avea o dovadă solidă, el a solicitat inclusive vizionarea înregistrării audio-video a examinării
Nemulţumit de modalitatea de soluţionare a contestaţiei, Stelian Orzoi, care știa că nu se face vinovat de niciuna dintre toate acele presupuse încălcări bifate de examinator, s-a adresat Tribunalului Botoșani, solicitând în esenţă ca instanța să constate că rezultatul probei practice este diferit de cel acordat de către examinator şi pe cale de consecinţă să oblige instituţia la eliberarea permisului de conducere categoria CE.
Ca probă, el a solicitat inclusiv vizionarea înregistrării audio-video a examinării, având în vedere că rezultatul conducerii instituției a recunoscut pe 1 aprilie 2022, că în urma vizualizării înregistrării video a probei practice, „au fost identificate diferenţe între greşelile comise de candidat şi cele consemnate de examinator pe anexa de examinare”.
Judecătorii au analizat situația și i-au dat dreptate, într-un final botoșăneanului,
oferindu-i șansa continuarea examinării cu încă cel puțin 10 minute. Prin urmare, bărbatul are șanse acum să fie declarat admis.
„Întrucât din probele administrate în cauză – susţinerile părţilor, înregistrarea video a probei practice – rezultă cu certitudine că depunctarea acordată de examinator în cadrul probei practice nu corespunde situaţiei de fapt, existând diferenţe între greşelile comise de candidat şi consemnările din Anexa de examinare, se apreciază că în cauză se impune anularea calificativului „Respins” acordat reclamantului în data de 14 martie 2022”, se menționează în hotărârea Tribunalului Botoșani. Ba mai mult, judecătorii au obligat SPCRPCÎV Botoșani la plata cheltuielilor de judecată, care însumează 1.835 de lei.