Un bărbat de 51 de ani, găsit mort acasă după după o așteptare de două ore la spital: „Dacă îl vedeau medicii, ar fi avut șanse să scape”

de: Rosu Ioana
12 10. 2021

Suprasolicitarea spitalelor reprezintă un pericol pentru toți pacienții, inclusiv pentru cei care au nevoie să fie preluați de medici în regim de urgență. În această perioadă, acest lucru devine aproape imposibil, astfel că așa s-a întâmplat și în cazul unui buzoian de 51 de ani, care s-a prezentat la spital după ce a început să acuze dureri în piept și amorțoli ale mâinilor.

Bărbatul a decis să se întoarcă acasă

Un bărbat de 51 de ani a fost găsit mort în curtea casei, la scurt timp după ce se întorsese de la Spitalul Județean Buzău, acolo unde spera că cineva îl va consulta pentru a vedea ce se întâmplă cu el. Cu puțin timp în urmă, buzoianul simțise dureri în piept și amorțeală a mâinilor, stare care l-a speriat și l-a împins să ceară părerea unui medic. După o așteptare de aproape două ore în care i s-a făcut test Covid-19 și a fost lăsat să aștepte în zona Unității de Primiri Urgențe, bărbatul s-a lăsat păgubaș și s-a întors acasă.

În timp ce se afla în spital, pacientul i-a comunicat unei verișoare ce se întâmplă, spunându-i că așteaptă pe holurile spitlaului pentru a fi preluat de o asistentă, însă ar vrea să plece acasă pentru că s-a plictisit să aștepte. Zis și făcut. Acesta a revenit la mașina sa personală, pe care a condus-o până acasă.

După-amiază, bărbatul a fost găsit mort în curtea casei de către rudele cu care locuia. În urma vizualizării imaginilor d epe camera de supraveghere din curte, se pare că Ionel Ștefan a încercat să întindă niște rufe, însă i-a venit rău și a căzut secerat la pământ.

Din păcate, nimeni nu a mai putut să-l salveze

O nepoată a bărbatului a povestit cum s-au desfășurat lucrurile în casa în care locuiau și care au fost ultimele discuții cu ruda decedată.

„Acum trei zile mi-a spus că, cu o seară înainte, i-a fost rău. A ieșit afară, la aer, pentru că nu putea să doarmă. Sâmbătă, eu am fost la muncă în prima parte a zilei. După-amiaza, eram la masă, în jurul orei 16.00, când Ionel a intrat pe ușă, a pus cumpărăturile pe blat, la bucătărie, apoi s-a dus în cameră. Până să urc sus, l-am văzut cum trece cu rufele, să le întindă. Când m-am trezit, pe la 18.00 și ceva, l-am văzut lat, pe gazon. Doar un cearșaf apucase să pună pe sârmă”, a declarat nepoata victimei pentru stiridebuzau.ro.

Familia bărbatului susține că, dacă ar fi fost preluat de medici în timp util, bărbatul ar fi putut să aibă o șansă să fie salvat. Potrivit declarațiilor sale, cel mai probabil, bărbatul ar fi suferit un infarct.

„Era întins cu fața în jos și vânăt pe acea parte. Probabil că a făcut un infarct. Nu știm acum de ce a murit, însă e clar că duererea în piept și mâinile amorțite anunțau ceva, un preinfarct, ceva, și de aceea trebuia tratat cu prioritate în Urgențe. Sunt convinsă că dacă îl vedeau medicii mai repede, ar fi avut șanse să scape”, a transmis verișoara buzoianului.

Reacția spitalului după moartea bărbatului

În urma celor întâmplate, reprezentanții spitalului au dezvăluit cum s-a desfășurat interacțiunea între cadrele medicale și bărbat. Aceștia au menționat că pacientul a așteptat mai puțin de două ore, timp considerat de aceștia rezonabil în contextul pandemic. În continuare, vor fi efectuate anchete interne în Spitalul Județean pentru a descoperi cine se face vinovat de moartea bărbatului.

„Pacientului i se efectuează triajul epidemiologic și ulterior un test rapid care dovedește a fi negativ. La scurt timp, asistenta de tură revine la pacient și îi comunică că va fi consultat de către medic și i se vor efectua mai multe investigații. Din înregistrările video, se pare că pacientul a staționat aproximativ o oră și 45 de minute în zona de triaj și ulterior a părăsit zona urcându-se în mașina personală”, a declarat purtătorul e cuvânt ISU.