Umilință pentru Ianis Hagi! „Copilul minune” al fotbalului, pus la zid

de: Marian Cărăvan
07 04. 2020

Deși s-a remarcat la începutul acestui an prin evoluțiile sale pentru Glasgow Rangers, Ianis Hagi apare într-un top pe care nimeni nu și l-ar dori. Este o umilință pentru fotbalistul român de 21 de ani.

Umilință pentru Ianis Hagi! „Copilul minune” al fotbalului, pus la zid

Ianis Hagi este pus la zid de presa din Belgia, care l-a trecut pe jucătorul român pe lista celor mai proaste transferuri din fotbalul belgian. Genk a plătit 4 milioane de euro pentru achiziționarea internaționalului român, care, conform site-ului Voetbal Nieuws, nu a impresionat deloc la campioana Belgiei.

„Cel puţin Genk ar putea face un mic profit. Va scăpa de o senzaţie de mahmureală deoarece Rangers pare dispusă să achite clauza de 5 milioane de euro pentru contractul lui Ianis.

Din păcate, copilul minune din fotbalul românesc va intra în istorie doar ca un trecător care nu a avut nimic de spus”, au scris jurnaliștii belgieni.

În schimb, Ianis Hagi este mult mai bine văzut de jurnaliștii britanici. Jonathan Radcliffe, un reputat jurnalist englez, a explicat de ce scoțienii nu ar trebui să mai ezite în luarea deciziei de a-l achiziționa pe mijlocașul român.

Cifrele lui Ianis Hagi sunt impresionante. Motive serioase pentru ca Rangers să-l cumpere

Criticat în Belgia, Ianis este lăudat în Marea Britanie. Jurnalistul Jonathan Radcliffe a făcut o analiză pertinentă a fotbalistului român împrumutat de Genk la Glasgow Rangers până la finalul sezonului și a oferit motive serioase pentru ca scoțienii să îl cumpere pe loc pe Ianis Hagi.

„Ianis Hagi a marcat deja trei goluri și a oferit două pase decisive de când a ajuns în Scoția. În comparație cu alți coechipieri, cifrele lui Hagi sunt extrem de interesante. În afara atacantului Alfredo Morelos, Ianis Hagi este singurul jucător care a marcat mai mult de un gol în Europa League pentru Rangers și are o medie de 1.3 pase cheie pe meci, al treilea din echipă. La acest capitol, este peste Ryan Kent, jucătorul adus de Rangers de la Liverpool pentru nouă milioane de euro.

El are o medie de doar 0.9 pe meci. În mod clar, Ianis este o piesă importantă la mijlocul terenului prin creativitatea sa, un lucru esențial pentru a continua la Rangers”, a explicat Jonathan Radcliffe pentru Football Fan Cast.

5 milioane de euro solicită Genk pentru transferul definitiv al lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers. Deocamdată, nu se știe dacă scoțienii vor activa clauza de cumpărare sau dacă Ianis Hagi va ajunge la Lazio, care e dispusă să ofere mai mult.