Ultimul mesaj al lui Ivan Patzaichin pentru ziariști. Ce i-a spus unui jurnalist român

de: Năstase Mirabela
06 09. 2021

Deși își cunoștea prea bine diagnisticul necruțător primit de la medici, Ivan Patzaichin nu a încetat să spere că va fi bine. În urmă cu trei zile, Ivan Patzaichin a transmis ultimul mesaj către presă.

Ultimul mesaj al lui Ivan Patzaichin pentru ziariști

Cel care a purtat un dialog scurt cu ”Amiralul” a fost Gabi Safta, jurnalist și fost angajat al FRF. Acesta a postat pe Facebook ultima conversație pe care a avut-o cu Ivan Patzaichin. Cei doi au discutat pe data de 1 august, atunci când marele sportiv și-a cerut scuze că nu a răspuns la telefon, spunînd că se află în spital pentru investigații. Apoi, cunoscutul jurnalist a revenit cu un mesaj pentru a se asigura că totul este în regulă. Se pare că cei doi aveau o relație apropiată.

Alături de fotografia cu ultima conversație celor doi, Gabi Safta a scris și un text emoționant și plin de durere.

”Ca om care iubește sportul până la epuizare, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit șansă de a fi prieten cu trei dintre cei mai mari sportivi ai României, Leonard Doroftei, Gica Hagi și Ivan Patzaichin.

Sigur, sunt mulți alti uriași sportivi ai acestei țări. Chiar zilele trecute mă gândeam că Leonard, Gica și Ivan au destule în comun: bunul simț, modestia, bunătatea, sinceritatea, forță și dorință permanentă de a rămâne lângă sport. Pentru a-i ajuta pe cei care veneau din urmă și care încercau să ajungă la nivelul lor.

După fiecare interviu pe care-l realizam cu Ivan, cam odată la două sau trei luni, îmi mulțumea pentru că-l sun. El îmi mulțumea mie…Luna trecuta, după ce l-am sunat de câteva ori și nu-mi răspundea, mi-am permis să-l deranjez cu un mesaj să-l întreb ce se întâmplă Nu se mai întâmplase vreodată să nu-mi răspundă. O făcea chiar dacă era în ședințe. Vorbea în șoaptă, își cerea scuze și mă ruga să aștept că mă suna el.”

Ivan Patzaichin a murit ieri. El a fost unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România.Canoistul a obținut 7 medalii la cele 5 Jocuri Olimpice la care a participat. De asemenea, este celebră cursa care a dus la câștigarea aurului olimpic cu pagaia ruptă.

”Acesta a fost Ivan. Cel mai mare sportiv român al tuturor timpurilor. Aceasta era propoziția care deschidea interviurile cu Ivan.
Continuam să dau și o explicație în acest sens. Pentru că în balanță am pus performanțele mondiale, dificultatea sportului practicat și sacrificiul de a fi în cantonament 11 luni pe an!!

Mai jos este o mostră a faptului că era un OM imens. Îl sâcâiam cu mesajele și telefoanele pentru a face emisiunea. Trecuseră mai mult de trei luni și mă simțeam incomod fără Ivan. Ultima oară chiar mă întrebă ce să mai vorbim, că nu avea noutăți. Am găsit însă destule subiecte”, a continuat jurnalistul.

”A ales România”

Totodată, Gabi Safta a vrut să sublinieze dragostea pe care Ivan Patzaichin a avut-o pentru țara sa, pentru România.

”A ales România! Chiar și ultima perioadă a vieții a luptat pentru România. Avea un proiect de a face România mai cunoscută în lume și un altul pentru a-i ajuta pe oamenii cu dizabilități. Vă dați seama ce făcea Ivan în fiecare zi??? Pentru ce, pentru că nu candida undeva în politica?! O făcea pentru Romania, pentru el și atât, așa cum rarisim mai găsim alții. Lumea plânge pentru IVAN PATZAICHIN!

Lumea ar fi trebuit să-i fie alaturi în toate proiectele când trăia, nu acum. Mă gândesc unde ar fi fost Ivan dacă ar fi lasat modestia deoparte. Cu noi au rămas amintirile unui om iubit de toți și cu lecțiile de viață date de el și cu…statuia din față stadionului Dinamo! Rămas bun, Ivan! Condoleanțe familiei! #IvanPatzaichin”