Ultimul mesaj al jurnalistei Iulia Marin înainte să moară. Suferea de depresie și urma un tratament

Vestea stingerii din viață a Iuliei Marin a luat pe nepregătite presa românească. Tânăra în vârstă de 32 de ani a fost găsită marți, 18 aprilie, fără suflare în apartamentul din București, în care locuia cu chirie. Ce dezvăluie ultimul mesaj al jurnalistei Iulia Marin înainte să moară. Suferea de depresie și urma un tratament.

Cine a fost Iulia Marin și la ce publicații a scris

Jurnalista Iulia Marin a murit la 32 de ani – este anunțul care a cutremurat presa românească. Ziaristă de politică și investigație, tânăra a activat în presă mai bine de un deceniu. Marți, 18 aprilie, a fost găsită fără suflare în apartamentul său din București. Locuia în zona Uverturii, din Militari, Sectorul 6, singură, cu chirie.

Iulia Marin s-a născut pe data de 30 aprilie 1990, la Pitești. De-a lungul carierei sale, a scris pentru Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea. În ultimii doi ani de zile, a activat în cadrul celei din urmă redacții. La Adevărul, a scris politică. La PressOne, a scris despre Izabela Odor, cercetătoarea luată pe sus de mineri pe 14 martie 1990.

Până la momentul redactării acestui articol, cauzele decesului Iuliei Marin nu se cunosc. Acestea urmează să fie aflate ca urmare a analizelor ce vor fi efectuate de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.

Tânăra în vârstă de 32 de ani nu tranzita o perioadă foarte bună din punct de vedere mental. Iulia Marin suferea de patru ani de zile de probleme de sănătate mintală, primind diagnostice severe din partea medicilor, potrivit Libertatea. Nu s-a rușinat niciodată să vorbească deschis despre afecțiunile sale, inclusiv despre tulburarea bipolară.

Ultimul mesaj al jurnalistei Iulia Marin înainte să moară

Pe platforma Facebook, jurnalista Iulia Marin obișnuia să scrie texte despre bolile psihice. Ultimul său mesaj publicat pe platforma socială amintită este chiar pe această temă. Din conținutul scrierii se înțelege că tânăra suferea de depresie și începuse, recent, un tratament nou, în speranța că totul va fi mai bine.

„Număr, uneori, pe degete zilele „bune”. Zilele în care ma simt bine, lucrez bine, sunt bine. Pe site-urile pe care le citesc, forumuri cu privire la tot felul de pastile, oamenii scriu: „Nu renunțați, veți găsi antidepresivul potrivit”.

E greu și să nu renunți. Al cincilea – sau al șaselea? – antidepresiv în mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, până acum, zero efecte adverse.

Dar stau și mă întreb dacă nu cumva mă pregătesc pentru o nouă dezamagire, vreun efect placebo, cine mai știe?

Stau și ma gândesc ce bizar e că viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanță de care abia am auzit. Și, când zic ca viața mea toată, nu e nicio exagerare.

Am ajuns în punctul în care îmi e rușine să mai vorbesc despre depresie sau să o invoc, în punctul în care nu mai înțeleg ce e în neregulă de nu mai pot funcționa. „Ca înainte”, îmi șoptește creierul. Sau măcar ca într-o zi oarecare, dintr-un trecut care se tot îndepărtează.

Am ajuns sa urăsc însuși termenul de „depresie”. Îl reneg adesea, mă mint singură, ascult muzică, fac orice ca să schimb această stare. Și ea nu se schimbă decât foarte rar.

„Nu renunțați, antidepresivul ăsta mi-a schimbat viața”, a scris cineva despre substanța pe care o iau acum, de câteva zile.

Aștept, aștept de patru ani să am din nou pasiune pentru ceva. Să nu simt greutate, orice aș face. O greutate atât de dificil de descris în cuvinte.

„Îți va plăcea pastila asta, ajută și la concentrare, e și pe anxietate”, mi-a spus medicul meu.

Îmi doresc să îmi placă. Să mă „ajute”. Să mă trezesc zâmbind, ca „înainte”. Să pun puțină pasiune în ce fac, măcar puțină. Măcar din când în când, să nu mă mai ascund în spatele unei stări care nu vrea să plece.
Nu vrea, și pace.

„Nu renunțați, pastila asta mi-a redat plăcerea de a trăi”.

Citesc toate forumurile, în timpul meu liber, și vreau să le cred. Să cred că există din nou plăcere, fie și dintr-o pastilă.

Dar, la naiba cu toate astea, azi a fost o zi bună, placebo sau nu.”, este ultimul mesaj publicat de jurnalista Iulia Marin, pe pagina sa de Facebook.

Colegii ziaristei de la Libertatea oferă asigurări publice că textele tinerei nu se vor stinge și, atât timp cât presa va continua să existe, vor exista și ele, în memoria Iuliei Marin.