Ultimele noutăți despre cazul Sabrina Voinea și Ana Bărbosu. Veștile după audierile TAS sunt îmbucurătoare: “E posibil să obțină bronzul”
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) urmează să anunțe decizia în cazul gimnastelor românce Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Scandalul a izbucnit după ce gimnastele au ratat medaliile din cauza unei contestații depuse de echipa SUA.
S-au încheiat audierile de la TAS
Audierile au durat șapte ore deoarece contestația americanilor a fost considerată neregulamentară. Avocatul gimnastelor românce susține că România ar putea obține medalia de bronz la „masa verde”, în urma reevaluării probelor și a deciziilor arbitrilor.
„Au fost șapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane și Donatella Sacchi, președinta comitetului tehnic feminin și șefa Superior Jury, care judecă fiecare contestație. Gimnastele nu au fost audiate.
Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veștile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aș putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu să obțină ambele bronzul”, a precizat Sorin Gherdan, avocatul sportivelor.
Amintim că Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Însă imaginile video și foto resping această teorie, potrivit COSR. În conjunctura acordării notelor și acceptării contestațiilor, afectată a fost și Ana Maria Bărbosu, care, pentru un minut și jumătate, s-a situat pe locul al treilea, medaliată cu bronz.
După scandalul de la JO 2024 și depunerea contestațiilor, cele două gimnaste au revenit în România, dar nu fără a-și susține cauza în fața comisiei speciale TAS aflate la Paris. În apărarea lor a sărit și premierul Marcel Ciolacu, dar și promisiunea referitoare la recompensele pe care le vor primi Ana Bărbosu și Sabrina Voinea.
„Sabrina şi Ana Maria, aveţi alături o întreagă naţiune pentru care munca şi lacrimile voastre sunt mai de preţ decât orice medalie, indiferent din ce metal preţios ar fi! Şi vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce priveşte premiile, ca pe nişte medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteţi pentru noi toţi!”, a anunțat prim-ministrul României.