Ultimatum în războiul din Israel. Armata a făcut anunțul pentru Fâșia Gaza
În conflictul pornit de gruparea Hamas împotriva Israelului cei care suferă cel mai mult sunt civilii prinși între bombardamentele din Fâșia Gaza. În cazul acestora, a fost emis un nou ultimatum, oficialii din armată făcând anunțul pentru Fâșia Gaza, în cursul zilei de ieri.
Civilii palestinieni prinși în bombardementele din Fâșia Gaza
Rapoartele oficiale din utimele zile spun că peste 2.300 de palestinieni, majoritatea civili, au fost uciși în timp ce Israelul vizează locuințe din zonele aglomerate din Fâșia Gaza.
Cancelariile occidentale și ONU cer guvernului israelian să oprească acțiunile militare pentru a putea scoate cât mai mulți civili din zona de conflict, dar Israelul a impus anumite condiții, inclusiv pentru cordoanele de ajutoare aflate la granița Egiptului cu Fâșia Gaza.
La câteva zile după începerea războiului Israelului în Fâșia Gaza, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a recunoscut că accentul bombardamentelor intense asupra enclavei de coastă asediate ”se pune pe pagube și nu pe precizie”.
Israelul a lansat 6.000 de bombe în zonele aglomerate de civili
O zi mai târziu, la 11 octombrie, armata israeliană s-a lăudat că 6.000 de bombe cu o greutate totală de 4.000 de tone au fost lansate asupra Fâșiei Gaza, una dintre cele mai dens populate regiuni din lume, în care trăiesc 2,2 milioane de oameni pe o fâșie de 365 de kilometri pătrați.
Află despre: Iran intervine în război! Avertisment de ultimă oră dat către SUA și Israel
În mijlocul ploii de bombe care se abătea asupra Gaza și a oamenilor care încercau să scape de ele, armata israeliană a emis un ultimatum la 13 octombrie, tuturor celor din nordul Gaza li s-a spus să se mute spre sud.
A început o mare mișcare de oameni, în mașini, în camioane și pe jos, oamenii încercau să plece, sperând să găsească siguranță. Dar chiar în acea zi, convoaiele de oameni care se îndreptau spre sud au fost bombardate, ucigând cel puțin 70 de persoane și rănind peste 200.
Un nou ultimatum în războiul din Israel
După mai multe presiuni din partea Occidentului, șli după vizia lui Joe Biden la Tel Aviv, premierul Netanyahu a căzut de acord să dea voie convoaielor ONU cu ajutoare umanitare să intre în Fâșia Gaza, dar numai în anumite condiții.
Cu toate astea, deși inclusiv Iranul a amenințat că va interveni în conflict, Israelul nu ține cont de cererile umanitare de a da voie civililor să iasă din zona de conflict, iar în cursul zilei de ieri, 21 octombrie, a fost emis un nou ultimatum în războiul din Israel.
Citește despre: Veste de ultimă oră în războiul din Israel. Raidul prin care au fost eliminați mai mulți ‘teroriști’
Oficialii ai armatei israeliene au făcut anunțul pentru Fâșia Gaza, prin plinate aruncate în zonele unde sunt extrem de mulți civili:
”Avertisment urgent adresat locuitorilor din Gaza. Prezenţa dumneavoastră la nord de Wadi Gaza vă pune viaţa în pericol.
Cine alege să nu se retragă din nordul Gazei la sud de Wadi Gaza ar putea fi identificat ca fiind complice al unei organizaţii teroriste”, se spune în pliante.
Dar, ca răspuns la acest ultimatum, Organizația Națiunilor Unite și grupurile de ajutorare spun că un astfel de exod rapid către sud va provoca suferințe umane de nedescris, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că acesta este ”doar începutul”.
Zeci de mii de civili fugeau sâmbătă în sudul Fâșiei Gaza din cauza ultimatumului dat cu o zi înainte de Israel, potrivit datelor Biroului ONU pentru coordonarea ajutorului umanitar (OCHA).
Ultimatumul a fost prelungit până astăzi
Armata israeliană a plasat numărul acestora la câteva sute de mii și a insistat asupra faptului că civilii puteau să se îndrepte în siguranță spre sud pe cele două drumuri paralele principale până la termenul limită de 16.00 emis de armata israeliană, care duminică a fost prelungit până la ora locală 13.00.
”Au fost foarte limitate, în principal în apropierea gardului [bariera de securitate de la graniță] pentru a localiza ostatici și a ucide teroriști”, a declarat purtătorul de cuvânt militar.
Acest ultimatum a urmat unui termen limită anterior care a expirat în primele ore ale dimineții de sâmbătă.
Israelul a efectuat, de asemenea, câteva operațiuni terestre limitate înaintea unei așteptate ofensive terestre mai ample împotriva Hamas, grup islamist înarmat care guvernează Fâșia Gaza, în urma atacului lor în sudul Israelului în urmă cu o săptămână.
Rapoartele presei israeliene indică faptul că armata a recuperat corpurile israelienilor care au fost duși în Gaza în timpul atacului masiv al grupărilor armate palestiniene conduse de Hamas.