Ultima oră! Viperă, ascunsă în biroul unei instituții din Orșova. Jandarmii au intervenit de urgență
Angajații Poliției de Frontieră din Orșova au trăit momente de panică, marți, atunci când au descoperit o viperă ascunsă într-unul dintre birourile instituției. Imediat cum au observat șarpele veninos, oamenii au alertat autoritățile. Un echipaj al Jandarmeriei a intervenit de urgență.
Unde se ascundea vipera
Jandarmeria Română a anunțat în această dimineață că, marți, reprezentanții instituției au fost solicitați să intervină pentru a îndepărta un șarpe veninos cu o lungime de 20 de centimetri, după ce funcționarii Poliției de Frontieră au anunțat că o viperă este ascunsă sub lambriul de pe perete, chiar într-un birou. În urma capturării reptilei, oamenii legii au eliberat-o în habitatul său natural, îndepărtând panica instalată în rândul oamenilor aflați până atunci în pericol.
„Interacțiunea cu șerpii sau viperele este un real pericol în sezonul cald, iar posibilitatea de a le întâlni apare în cele mai nebănuite locuri. În cursul zilei de ieri (marți – n.r.), jandarmii au fost solicitați să intervină în municipiul Orșova, deoarece funcționarii unei instituții au observat o viperă ascunsă într-un birou.
Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat că panica a fost produsă de o viperă, cu lungimea de aproximativ 20 cm, ascunsă sub lambriul de pe un perete.
Vipera a fost îndepărtată din acel loc și ulterior, eliberată în habitatul natural. Le recomandăm cetățenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să ne solicite sprijinul în astfel de situații”, au transmis jandarmii din Mehedinți.
Ministrul Mediului, anunț de ultimă oră despre aplicația care poate localiza urșii
În urma evenimentelor tragice legate de uciderea marelui urs Arthur, Barna Tánczos a vorbit recent despre necesitatea unei aplicații, necesară atât instituțiilor, cât și oamenilor de rând, pentru a raporta și a știi mai bine zonele populate de urși.
Ministrul Mediului a menționat printre alte probleme legate de lipsa de gestionare a populației de urși din România și lipsa unei aplicații prin care să se poată încărca poze, coordonate și informații legate de evenimentele și zonele în care se află urși, putând fi evitate viitoare tragedii.
„Este nevoie de o aplicaţie în care orice persoană fizică sau instituţie poate încărca poze şi/sau documente şi poate localiza cu coordonate GIS orice eveniment legat de specia urs. Trebuie să existe un management adecvat. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are ca responsabilitate gestionarea durabilă a resursei cinegetice”, a subliniat ministrul Barna Tanczos, potrivit Agerpres.