Ultima oră! Tren plin cu copii, blocat pe Valea Prahovei în frig și beznă. Ce a apărut pe șine
Momente de panică pentru călătorii unui tren care circula pe Valea Prahovei, în zona Comarnic, atunci când mai mulți copaci au căzut pe șine făcând ravagii. Din păcate, așteptările pentru remedierea situației au durat mai bine de două ore, timp în care copiii și adulții aflați în garnitură au stat în condiții vitrege.
Tren plin cu copii, blocat din cauza copacilor căzuți pe șine
Vremea rea a făcut ravagii în multe zone din țară, iar în urmă cu câteva ore, un tren a fost blocat mai bine de două ore între Valea Lungă și Posada din cauza copacilor căzuți pe șine. În urma fenomenelor meteorologice capricioase și a copacilor care au căzut cu putere peste șinele de tren, mai multe cabluri de electricitate au fost rupte, motiv pentru care călătorii, printre care și mulți copii, au rămas în beznă și fără căldură.
Potrivit primelor informații primite de la călători, aceștia nu au primit niciun ajutor din partea CFR, iar remedierea situației a întârziat să apară, deși angajații CFR Infrastructură încearcă de mai multe ore să repare defecțiunile. În urma problemelor apărute, se pare că una dintre liniile libere a fost pusă în funcțiune, astfel că, în zona respectivă a fost trimisă o locomotivă diesel din stația Ploiești care va tracta trenul în cel mai scurt timp.
Din păcate, acesta incident nu este un caz izolat, astfel că multe trenuri sunt oprite pentru mai multă vreme în această zonă.
Mesajul transmis de CFR
Despre aceste întârzieri a anunțat și CFR Călători prin intermediul unui comunicat, prin care a informat că din cauza unor căderi masive de copaci pe șine, cetățenii vor rămâne blocați în vagoane până la sosirea unor locomotive diesel.
”Căderile de copaci pe linia de contact în cursul acestei seri, 27 decembrie 2021, au generat întreruperea circulaţiei feroviare pe segmentul dintre Valea Largă şi Comarnic. Pe firul 1 s-a reluat alimentarea liniei de contact cu energie electrică după intervenţia echipelor speciale ale CFR SA. Pentru deblocare şi tragerea trenurilor din zona afectată s-a intervenit şi se intervine cu locomotive diesel furnizate operativ de CFR Calatori”, a transmis, luni seară, CFR.
Vă reamintim că, în luna iulie, un tren CFR plin cu copii a rămas blocat timp de nouă ore în Fundulea, după impactul cu un tren marfar. Atunci pasagerii au stat fără apă și mâncare ore în șir, iar problemele legate de reparații nu au întârziat să apară.