Ultima oră! Șase turiști, intoxicați cu clor la o cazare din Vâlcea. Paramedicii SMURD au intervenit de urgență

de: Rosu Ioana
11 02. 2022

Un incident teribil a avut loc în localitatea vâlceană Milcoiu, acolo unde mai mulți turiști cazați într-un motel au avut nevoie de intervenţia rapidă a medicilor în urma unei intoxicații.

Medicii au oferit primul ajutor

Un apel la 112 a alertat, joi seară, autoritățile, după ce mai mulți turiști au acuzat stări de intoxicație, cel mai probabil, din cauza unei cantități mari de clor existente în clădire. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au prezentat paramedicii SMURD şi echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au oferit îngrijiri medicale celor șase victime.

Din fericire, persoanele intoxicate nu au avut nevoie să fie transportate la spital, reușind să primească toate îngrijirile la domiciliu. În incinta motelului a intervenit și echipajul CBRN, chimic, biologic, radiologic, nuclear pentru a face măsurători care să indice dacă reprezentanții motelului au depășit cantitatea maximă admisă legală pentru aceste substanțe.

Vă reamintim că, intervenția a avut loc la un motel din satul Ţepşenari, pe DN7, acolo unde mai multe persoane au acuzat stări de rău după ce au inhalat vapori de clor.

 „Angajaţii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru Vâlcea au fost solicitaţi în data de 10 februarie, în jurul orei 22:00, pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane la un motel din localitatea Milcoiu, sat Tepşenari.

Acestea acuzau stări de rău, în urma unei posibile intoxicări cu clor. Ajunşi la faţa locului, paramedicii SMURD şi membrii echipajului CBRN au constatat că este vorba de şase persoane adulte care se cazaseră la motel. Acestea erau conştiente, însă acuzau dificultăţi respiratorii”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Potrivit măsurătorilor efectuate de către echipa CBRN, cantitatea de clor nu depășea limitele admise. Până în acest moment, niciunul dintre turiști nu a avut nevoie de spitalizare.

Resort de lux din Vâlcea, la un pas să devină scrum

Un alt incident care se putea sfârși tragic a avut loc, marți, în bucătăria complexului, după izbucnirea unui incendiu de mari dimensiuni. Imediat, angajații complexului au solicitat de urgență intervenția pompierilor.

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în această seară pentru stingerea unui incendiu declanşat la un complex spa, resort/ restaurant, în localitatea Măciuca. Pentru stingerea incendiului au fost trimise la faţa locului două echipaje de stingere cu apă şi spumă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

După lichidarea focului, pompierii au dezvăluit că din cauza incendiului de mari dimensiuni, acesta ar fi putut să se extindă la nivelul întregului complex, provocând o adevărată tragedie.

„Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat 43 de persoane – 15 personal salarial, 28 de persoane cazate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.