Ultima oră! Răspunsul lui Raed Arafat la acuzațiile fostului președinte: „Domnul Traian Băsescu dezinformează populația”
În urma deceselor apărute la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”, din Timișoara, autoritățile nu contenesc în a descoperi adevărații vinovați. Pentru a se întâmpla acest lucru, acuzațiile curg lanț, lăsând loc de interpretări subiective.
Traian Băsescu, acuzații grave la adresa lui Raed Arafat
Divergențele între șeful DSU și fostul președinte al României există de multă vreme și par a fi departe de a se sfârși. În cursul zilei de ieri, Traian Băsescu s-a remarcat din nou, în urma acuzațiilor dure pe care i le-a adus secretarului de stat în MAI.
Fostul președinte a vorbit despre cazul celor șase pacienți morți în Timișoara după ce s-a afirmat că nu au mai existat locuri disponibile pentru a fi tratați imediat. Acesta dă vina pe DSU pentru proasta gestionare a locurilor de la ATI, afirmând că această pandemie nu mai poate fi ținută sub control, atâta timp cât Raed Arafat are putere de decizie.
”Arafat este foarte bun pentru achiziţii de salvări vopsite în roşu. Sau pentru funcţia de purtător de cuvânt şi de imagine tv. (…) Pentru mine, om care am trecut prin multe momente limită, este uşor să înţeleg că Arafat nu poate reacţiona eficient în momente de criză.
Guvernanţilor, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator.
Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui Arafat. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză, nu poate coordona lucid în situaţii de criză.
Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l ministrul culturii, ministrul lucrărilor publice, director de investiţii la ISU, director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă. Nu-ţi vreau răul doctore”, a afirmat Băsescu.
Reacția lui Arafat la acuzațiile lui Traian Băsescu
Șeful DSU a reacționat rapid în războiul declarațiilor inițiat de Traian Băsescu. El a precizat că Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției nu a fost înştiinţat de situația din Timișoara, nefiind solicitat ajutor pentru găsirea locurilor necesare la ATI.
“Ca urmare a atacurilor fostului președinte al României, Traian Băsescu la adresa secretarului de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat și a instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, aflate în coordonare, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Fostul președinte al României, domnul Traian Băsescu, începe seria atacurilor, dezinformând populația prin prezentarea unui Fake News, legat de cazul Timișoara, respectiv incapacitatea Departamentului pentru Situații de Urgență de a muta pacienții, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impuneau acestora.
Precizăm opiniei publice dar și fostului președinte că la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) NU s-a solicitat ajutorul în vederea găsirii unui/unor locuri la ATI, în aria Timișoarei și nici NU existat o informare în acest sens.
Subliniem faptul că transferul între două unități sanitare se poate realiza și fără implicarea CNCCI sau DSU, situație întâmplată la nivelul Timișoarei, unde responsabilitatea trebuia concentrată pe comunicarea celor două spitale, iar mai apoi sesizarea ISU Timiș și Serviciul de Ambulanță Timiș, în vederea preluării și transportării pacienților de la o unitate sanitară la alta”, au transmis reprezentanții DSU.