Ultima oră! ÎPS Teodosie, amendat după ce a ieșit din carantină pentru a participa la o slujbă. Suma rușinoasă pe care trebuie să o plătească
ÎPS Teodosie a ajuns iar în atenția publicului după ce a ales să iasă din carantină pentru a participa la o slujbă oficializată cu ocazia zilei Unirii Principatelor Române la Catedrala din Constanța. Mai mult, Litughia oficializată chiar de Arhiepiscopul Tomisului a fost transmisă pe pagina oficială a Arhiepiscopiei Tomisului. În urmă cu puțin timp, Poliția s-a autosesizat, astfel că oamenii legii s-au deplasat la fața locului pentru a pune în aplicare legea.
ÎPS Teodosie, sancționat după încălcarea legii
Arhiepiscopul Teoodosie a primit în această dimineață o amendă, după ce a încălcat legea 55/2020 a carantinării, potrivit news.ro. Deși ar fi trebuit să se afle acasă pentru că este contact direct al unei persoane infectate cu Covid-19, reprezentantul Bisericii, cunoscut pentru maniera sa nonconformistă de a aborda legea, a bienvoit să oficializeze slujba din Constanța, care a fost transmisă pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului. Astfel, polițiștii constănțeni i-au aplicat o amendă de 1.000 de lei pentru zădărncirea combaterii bolii.
„În jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanţa, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de carantină, conform Legii 55/2020”, a transmis IPJ Constanţa.
Pe lângă slujba pe care a oficializat-o, programul părintelui părea să fie unul încărcat, intrând în contact cu mai multe persoane, adulți și copii deopotrivă.
„Luni, 24 ianuarie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,
– de la ora 7.20, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
– de la ora 10.45, va participa la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor (recital de poezie, muzică și hora Unirii) pe faleza Cazinoului;
– de la ora 13.30, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis (str. Arhiepiscopiei, nr. 23, Constanța), va participa la conferința „România, vechea vatră a Europei”, susținută de către Acad. Prof. Constantin Barbu”, a transms în urmă cu câteva ore, Arhiepiscopia Tomisului, pe pagina de Facebook.
Urmărește slujba oficializată astăzi de ÎPS Teodosie:
ÎPS Teodosie, amendat pentru a doua oră în decursul zilei de luni
După ce a primit o amendă în valoare de 1.000 de lei, ÎPS Teodosie a fost văzut din nou în afara casei sale, acolo unde ar fi trebui să se afle în carantină după ce a fost anunțat de DSP că este caz contact al unui pacient cu Covid-19. După ce a fost surprins în timpul unei slujbe, într-un lăcaș de cult, unde nu purta mască, Arhiepiscopul Tomisului a fost surprins pentru a doua oară, în cursul acestei zile, pe strada Arhiepiscopiei. Drept urmare, acesta a pierdut o a doua amendă în valoare de 1.000 de lei pentru același motiv.
Va reamintim că, în trecut, un bărbat din Prahova a fost amendat de DSP Prahova cu suma de 10.000 de lei după ce a părăsit locuința în care se afla în carantină pentru a merge la Primărie, potrivit Mediafax.