Ultima oră! Incendiu violent la o fabrică de mobilă din Prahova. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit de urgență
Un incendiu uriaș a avut loc în Prahova, în noaptea de miercuri spre joi, atunci când o fabrică de mobilă a fost cuprinsă de flăcări. Din cauza materialelor inflamabile existente în clădire, dar și a suprafețelor mari afectate, misiunea pompierilor a fost una extrem de dificilă. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de stingere a incendiilor.
Cât a durat imtervenția de lichidare a focului
În cursul nopții de joi, în jurul orei 1:00, a fost dată alarma care anunța izbucnirea unui incendiu de mari dimensiuni la o hală de mobilă și o clădire de birouri din localitatea prahoveană Măneciu Ungureni.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, la fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În urma incendiului, flăcările au cuprins o suprafață de 5000 de mp, în care se aflau mai multe materiale combustibile, precum vopseluri, diluanţi, lemn, bureţi, utilaje.
Focul a fost lichidat după două ore și jumătate, timp în care pompierii militari s-au luptat neîncetat cu flăcările. În cursul acestei dimineți, salvatorii se aflau încă la locul incendiului pentru a înlătura efectele tragediei. Momentan nu se cunoaște cauza exactă a izbucnirii focului. Din fericire, nu au existat victime.
Vezi imagini de la fața locului:
Momente de teroare pentru opt cetățeni din Timișoara
Un alt incendiu teribil a avut loc în urmă cu puțin timp, în Timișoara, atunci când un microbuz în care se aflau opt români a început să degaje fum. Românii se întorceau de la muncă din străinătate și în Timișoara au simțit un miros înțepător de foc. Cu o prezență de spirit uimitoare, cei opt bărbați au reușit să se autoevacueze din mașină, iar în doar câteva minute, autoturismul a fost cuprins în totalitate de flăcări.
Potrivit primelor informații, cauza incendiului a fost un scurtcircuit apărut la motor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar în câteva minute, mai multe autospeciale de stingere s-au prezentat la fața locului pentru a lichida focul.