Ultima oră! Doi români infectați cu Omicron, internați la Terapie Intensivă. Ambii pacienți sunt vaccinați

de: Rosu Ioana
07 01. 2022

Adriana Pistol, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, a oferit primele informații legate de starea pacienților infectați cu Omicron, care se află internați în secția de Terapie Intensivă. În ciuda veștilor bune legate de forma blândă a bolii, generată de noua tulpină, există și cazuri în care pacienții dezvoltă forme grave.

Care este situația pacienților infectați cu Omicron

România se pregătește pentru valul cinci al pandemiei, iar specialiștii avertizează că, în curând, tulpina dominantă va fi chiar Omicron. Până în prezent, în țara noastră au fost depistate 183 de infectări, dintre care, 30 de persoane sunt spitalizate, iar alte două se află internate la ATI. Potrivit șefei INSP, cei doi pacienți care se află la Terapie Intensivă suferă de afecțiuni cronice, care ar fi contribuit decisiv la agravarea stării de sănătate.

„Din cazurile pe care le cunoaștem – 183 cazuri secvențiate – 30 dintre acestea sunt spitalizate și două sunt chiar în ATI, fiind vorba de 2 persoane cu boli cronice importante”, a explicat reprezentanta INSP, la Digi24.

Joi, OMS a transmis că, în ultimele zile, infectările generate de Omicron au explodat, în acest moment înregistrându-se 9,5 milioane de cazuri răspândite în întreaga lume. De asemenea, organizația a transmis că noul val al pandemiei va produce un adevărat “tsunami”, iar informațiile potrivit cărora varianta Omicron este ultima tulpină cu care omenirea se va confrunta sunt false.

Există însă și o veste bună, mai exact, aceea că numărul deceselor a scăzut cu peste 10%, chiar dacă numărul infectărilor a crescut.

„Săptămâna trecută am înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, subliniind faptul că aceste cifre nu sunt reale, din cauza faptului că în perioada sărbătorilor, numărul testărilor a fost mult mai mic.

„Acest virus are multă energie”

În cadrul aceleași ședințe, directorul OMS a tras un semnal de alarmă privind atenția sporită pe care o necesită, inclusiv, această nouă variantă. Deși se arată mai blândă decât variant Delta, Omicron poate provoca forme severe ale bolii, culminând cu decese.

„Deşi infecţia cu Omicron pare într-adevăr mai puţin severă în comparaţie cu Delta, mai ales pentru persoanele vaccinate, acest lucru nu înseamnă că ea ar trebui clasificată drept ‘uşoară’. La fel ca variantele precedente, Omicron trimite oameni la spital şi omoară oameni”, a adăugat directorul OMS.

De asemenea, șeful OMS pentru urgențe, dr. Michael Ryan, a dat asigurări cu privire la faptul că „există multă energie în acest virus”, și mai mult, că Omicron nu va fi ultima tulpină periculoasă.