Ultima oră! Defecțiune la metrou în această dimineață. Sute de călători, evacuați prin tunel. Care sunt zonele cu circulație îngreunată

de: Rosu Ioana
05 04. 2022

Călătorie cu suspans în această dimineață, după ce un tren s-a defectat pe magistrala 4, în jurul orei 7:50, atunci când cea mai mare parte a cetățenilor se îndeaptă către muncă. Reprezentanții Metrorex au transmis un comunicat prin intermediul căruia au anunțat cauza acestui incident și care este situația în acest moment.

Unde a avut loc defecțiunea și în ce stare sunt călătorii

Nimeni nu se aștepta ca o călătorie banală cu metroul va aduce panică mare în rândul a sute de călători care se aflau într-un tren Metrorex, în drum spre muncă. Astfel, între stațiile de metrou Grivița și Basarab, călătorii au fost nevoiți să coboare din tren și să fie ajutați de echipe de intervenții să părăsească tunelul.

Potriviți reprezentanților Metrorex, acțiunea de evacuare a tunelului s-a efectuat în siguranță,  nefiind pusă în pericol viața vreunuia dintre cei 276 de călători.

La fața locului a intervenit Detașamentul Special de Salvatori, 2 echipaje SMURD, 4 autospeciale de pompieri și Salvatori Metrorex.

„Metrorex informează publicul că astăzi 5.04.2022, la ora 7.51, pe Magistrala 4 între staţiile de metrou Grivita și Basarab, s-a produs o defecţiune la trenul de metrou.

Călătorii aflați în tren au fost anunțați cu privire la deranjament și vor fi debarcați prin tunel, cu ajutorul personalului Metrorex, în condiții de siguranță și îndrumați pentru continuarea călătoriei. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară, pe celălalt fir de mers, în sistem pendula.

Între timp, echipele Metrorex fac demersurile necesare pentru retragerea trenului defect din circulație și reluarea acesteia în condiții normale pe ambele fire.

Călătorii au fost permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri dar și din stații. Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, a transmis Metrorex.

Ce se va întâmpla cu trenul defect

Potrivit unor noi informații transmise de reprezentanții Metrorex, evacuarea a fost realizată cu succes, niciun pasager neacuzând probleme de natură medicală. Aceștia au fost nevoiți să evacueze tunelul, deplasându-se aproximativ 100 de metri, alături de membrii ISU. În acest moment, circulația trenurilor de desfășoară timp pendulă, urmând ca după rezolvarea situației, traficul să revină la normal.

„Metrorex informează publicul că urmare a deranjamentului de pe Magistrala 4, călătorii aflați în trenul defect, rămas în tunel, au fost debarcați în mod coordonat de către echipele Metrorex cu sprijinul ISU, fără a fi semnalate probleme de ordin medical.

Menționăm că pasagerii trenului au fost debarcați în condiții de siguranță și insoțiți în tunel, aproximativ 100 m, până la peronul stației Basarab. După debarcarea trenului, tunelul este verificat pentru a fi repusă tensiunea.

Trenul defect urmează să fie retras la depou și verificat pentru stabilirea cauzelor deranjamentului și a remedierii. Până la rezolvarea situației, circulația trenurilor de metrou se desfășoara în sistem pendulă.
Precizăm că trenul ajutor trimis pentru tractarea trenului defect, nu a fost blocat în tunel, acesta realizeaza manevre de tractare”, au mai explicat reprezentanții Metrorex.