Ultima oră! De unde se poate descărca certificatul verde Covid. Ce beneficii vor avea, de fapt, cetățenii care s-au vaccinat

de: Irina
28 06. 2021

În cursul serii de duminică, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a dezvăluit adresa site-ului de unde va putea fi descărcat certificatul verde. Din fericire, acesta va fi gata peste doar câteva zile, iar cetățenii care vor intra în posesia lui vor avea avantaje numeroase atunci când vor dori să călătorească în străinătate.

Când și cine va putea să intre în posesia certificatului digital european pentru Covid-19

Certificatul verde COVID, așa cum se mai numește, se adresează persoanelor care s-au vaccinat, reprezentând o metodă mai ușoară pentru a dovedi acest lucru, mai ales atunci când călătorim în țările din UE. Potrivit autorităților competente, fiecare persoană care va deține acest document va avea mai puține constrângeri atunci când vor călători, putând fi scutiți de carantină.

Andrei Baciu a explicat că, în ultima perioadă, toată lumea implicată în acest proiect a muncit foarte mult, în timp ce Guvernul pregătește legistlația aferentă. Medicul a mai explicat că oamenii vor avea mai multe variante de a intra în posesia lui, inclusiv prin intermediul medicului de familie sau a direcțiilor de sănătate publică.

“Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi. La 1 iulie, peste câteva zile, va intra în funcțiune și în România, s-a muncit mult în ultimele luni de zile pentru a finaliza toată această procedură.

Existența acestui certficat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului European”, a explicat Andrei Baciu, potrivit Digi24.

Potrivit specialiștilor, documentul ne ajută să demonstrăm că am trecut prin boală, că avem imunitate, că suntem vaccinați sau că avem un test negativ la boală. În funcție de cazul fiecăruia, oricare dintre aceste dovezi va fi demonstrate cu ajutorul unui cod QR, care va putea fi scanat și va face mult mai ușoară trecerea la frontieră.

Toate persoanele interesate trebuie să știe că, începând cu 1 iulie, certificatul va putea fi descărcat de pe platforma pusă la punct de Serviciul de Telecomunicații Speciale, accesând adresa certificat-covid.gov.ro.

Cum se va face autentificarea

Pentru a vă putea descărca certificatul va fi nevoie de câțiva pași simpli pe care trebuie să-i parcurgeți.

Înainte de toate, orice persoană care accesează site-ul își va face cont cu o adresă de email validă, pe care va primi un link pentru a verifica identitatea. În urma accesării linkului, fiecare utilizator eligibil va fi dus către platforma de pe care va putea descărca certificatul valid pentru una dintre situațiile enumerate mai sus, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Cu privire la persoanele care nu au aces la internet, acestea pot apela la medicul de families au direcțiile de sănătate din județ, care le vor înmâna documentul în format fizic.

„Este un lucru foarte simplu, cum facem și cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este imprimat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie”, a explicat Andrei Baciu.