Ultima oră! Carambol cu patru mașini implicate, lângă București. O femeie care circula pe trotuar a fost grav rănită
Un accident grav a avut loc, în urmă cu câteva ore în Ilfov, la intrarea în Bragadiru, acolo unde patru mașini au intrat în coliziune directă, în urma căreia au rezultat mai multe victime. Mai multe echipaje medicale au intervenit de urgență, transportând persoanele rănite la spital. Poliția a demarat o anchetă în acest sens.
Cum s-a petrecut carambolul
Neatenția și nerespectarea regulilor de circulație sunt adesea motive pentru petrecerea unor adevărate tragedii. În urmă cu puțin timp, un accident cu patru autoturisme implicate a avut loc în Bragadiru, la câțiva km de București, acolo unde două femei au fost rănite.
Potrivit primelor informații, șoderul vinovat de producerea accidentului s-ar fi oprit cu mașina în stradă, moment în care alt autotursim l-ar fi lovit pe acesta.
Ulterior, alte două autovehicule care circulau în acea zonă au intrat în autoturismele deja avariate, neavând timp de frânare.
Se pare că unul dintre șofer ar fi rulat cu viteză foarte mare pe șoseaua Alexandriei, moment în care a pierdut controlul volanului și s-a oprit în mașina parcată pe stradă. Celelalte două autoturisme care circulau regulamentar nu au mai putut evita impactul.
Din păcate, o femeie care se afla pe stradă a fost rănită de unul dintre autoturismele care au ricoșat. O altă persoană, aflată într-una dintre mașinile care a lovit din spate mașina vonovatului a fost și ea rănită și transportată de urgență la spital.
Inițial, cele două victime au primit ajutor din partea unei Ambulanțe care se deplasa din Teleorman în București. Ulterior, femeile au fost transportate la spital.
Cei patru șoferi implicați în carambol au fost testați cu aparatul alcooltest și conduși la secția de Poliție Bragadiru, unde vor da declarații. Între timp, Poliția Rutieră Ilfov a deschis un dosar penal, urmând a verifica camerele de supraveghere din zonă, pentru a culege mai multe informații la dosar.
Accident mortal în Vaslui
O tragedie a avut loc, luni după-amiază, pe Drumul European DE58, acolo unde o femeie de 53 de ani a murit pe loc. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, accidentul s-a produs pe raza localității Crețești, în timpul unei depășiri a unui TIR, pe care victima nu a mai apucat să o efectueze.
În ciuda încercărilor șoferului de TIR de a evita accidentul, acesta nu a reușit, astfel că șoferița a intrat cu autoturismul în autocamionul care circula pe sens opus.
„În urma accidentului s-au înregistrat două victime. Conducătoarea autoturismului a decedat, cea de-a doua persoană, șoferul autotrenului, a fost descarcerată fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.