Ultima oră! Alertă cu bombă la Tribunalul București. Toată clădirea a fost evacuată. Cine a transmis informația

de: Rosu Ioana
05 06. 2020

Momente de panică la Tribunalul București, după ce a fost anunțată o alertă cu bombă, în această dimineață. Informația existenței unei bombe, care urmază să explodeze în interiorul clădirii, a fost primită prin intermediul unui e-mail, motiv pentru care, în cel mai scurt timp toată cladirea a fost evacuată.

Viața are prioritate așa că, în timp record, toate ședințele de judecată au fost întrerupte, iar oamenii au fost evacuați din clădire. În acest moment, poliția face cercetări pentru a depista dacă alarma a fost falsă sau chiar a fost amplasată o bombă în clădirea Tribunalului București.

În această dimineață, în jurul orei 10.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată direct, de către jandarmii ce efectuează paza sediul Tribunalului București, despre faptul că a fost receptionată o informare cu privire la faptul că în sediul instituției este amplasat un dispozitiv cu potențial exploziv.

La fața locului au fost aplicate măsurile din competență, devierea traficului rutier în zonă, delimitarea și interzicerea accesului în zonă. Persoanele din clădire au fost evacuate. Spațiul este verificat de către specialiști pirotehniști,” se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, remis ziarului Libertatea.

 

 

Știre în curs de actualizare…