Ultima oră! Accident mortal pe A1 între un TIR și un microbuz, soldat cu 17 victime. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Momente de groază au trăit mai mulți pasageri ai unui micorbuz, care se îndreptau către Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II. Din păcate, în urma impactului dintre un TIR și un microbus, o persoană a murit, iar alte trei prezintă traumatisme grave. Restul pasagerilor au suferit și ei răni ușoare.
Cine sunt victimele
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat pentru Agerpres, că un microbuz cu numere de Cehia a intrat cu putere într-un TIR care staţiona în coloană la doi kilometri de frontieră. Autovehiculul se îndrepta spre graniță în momentul producerii accidentului.
‘Dintre cele 17 persoane care au fost în microbuz, o persoană este decedată, iar trei persoane au traumatisme grave. Celelalte persoane nu au răni care să le pună vieţile în pericol’, a explicat George Pleşca.
Poliţiştii ajunși la fața locului fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, victimele sunt de origine ucraineană și se aflau într-un vehicul înmatriculat în Cehia.
“În urma impactului a decedat o persoană, pasager in microbuz, unei persoane de sex feminin fiindu-i efectuate manevre de resuscitare. În vehicul mai era un minor de 8 ani, acesta fiind transportat la spital împreună cu ceilalți pasageri, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În acest moment s-a reluat traficul pe banda a doua”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
O altă persoană de sex feminin a fost resuscitate timp de mai multe minute, medicii reușind să o mențină în viață și să o transporte la spital. Din cauza amplitutinii tragicului eveniment, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
“Începând cu ora 03:50 a fost activat Planul roșu de intervenție al județului Arad deoarece numărul victimelor depășește 11. Toate cele 16 victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Arad”, a declarat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, potrivit aradon.ro.