Ultima oră! Două tramvaie s-au ciocnit frontal în București. Victimele au fost transportate de urgență la spital
Două tramvaie s-au ciocnit în București, în sectorul 4, cu puțin timp în urmă. Potrivit primelor informații, cel puțin nouă persoane au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale specializate.
Cum s-a produs accidentul
Accidentul s-a produs în zona „Șura Mare”, jurul orei 11:40, în apropiere de Cimitirul Bellu. Au fost implicate două tramvaie de pe liniile 11 și 7, iar în acest moment circulația rutieră este blocată. La fața locului s-au prezentat 4 echipaje SMURD și o autospecială pentru victime multiple.
Potrivit Brigăzii Rutiere, vinovat de accident se face vatmanul tramvaiului 7, care nu ar fi schimbat macazul și s-a ciocnit frontal cu tramvaiul 11, care venea din sens opus.
În urma consultului la fața locului, cadrele medicale au decis ca trei dintre victime sa fie transportate la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. De asemenea, 2 persoane rănite vor fi transportate la spitalul Sfantul Ioan și încă două la Spitalul Universitar, potrivit ziare.com.
Polițist lovit și tărât de un șofer, într-o intersecție din București
Accidentul, provocat de ciocnirea dintre două tramvaie, vine la o zi după ce un agent de poliție a fost târât mai mulți metri de un șofer care nu a oprit la semnalul omului legii. Evenimentul s-a petrecut pe data de 26 mai 2020, pe șoseaua Pipera. În urma incidentului, bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Elias din Capitală.
Potrivit declarațiilor oferite de polițist, accidentul a avut loc după ce acesta a încercat să oprească șoferul unei dube care a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Pe lângă faptul că nu a oprit la semafor, șoferul vinovat l-a târât pe polițist cu mașina câțiva metri, iar mai apoi a fugit din intersecție. După mai multe căutări, colegii polițistului l-au identificat pe agresor, iar acum este cercetat penal.
„Am văzut cum un șofer al unei dubiţe intră în intersecție pe culoarea roşie. Am apucat să-i fac semn, dar nu a oprit. M-a trântit și m-a târât câțiva metri”, povesteşte agentul de poliție, conform paginii de Facebook a Poliției Locale