Ultima oră! Accident feroviar în această dimineață la Fetești. Trenurile de călători circulă cu întârzieri uriașe spre litoral
Momente de panică în Fetești, acolo unde două trenuri de marfă s-au ciocnit violent, declanșând stare de alertă în cadrul CFR. În urma accidentului, circulația feroviară a fost închisă de la miezul nopții, iar trenurile dinspre și spre litoral circulă pe rute deviate.
Primele informații transmise de poliție
În urma accidentului feroviar, două persoane au fost rănite, în timp ce mai multe vagoane și locomotiva trenului au fost avariate.
„Magistrala 800, în zona de triaj din stația CF Fetești/IL – un tren marfar încărcat cu fier vechi a colizionat un tren marfar încărcat cu ciment. Potrivit datelor de primă sesizare, două persoane au suferit leziuni (mecanicul de locomotivă a suferit răni în zona capului și a plecat de la locul accidentului, iar șeful de tren a suferit leziuni minore).
Coliziunea s-a soldat și cu avarii la mai multe vagoane și la locomotiva trenului ce a colizionat din spate, firele de înaltă tensiune fiind avariate. Circulația feroviară este oprită”, arată o informare a Poliției.
Potrivit informațiilor transmise de CFR, un tren privat de marfă, parcat la linia II, în stația CF Fetești, a fost lovit de un al doilea tren privat de marfă, care a efetuat o manevră greșită, depășind semnalul de „OPRIRE” de la intrare în stație, lovind astfel trenul garat. În urma impactului, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, în timp ce locomativa s-a răsturnat.
Vezi primele imagini video de la fața locului (Sursă: Antena3):