Ultima discuție dintre Elodia și Cioacă, înainte ca avocata să dispară. Lista completă a convorbirilor telefonice

Autor: Andrei Simion - 12:42, 12 nov. 2019
Lista completă a convorbirilor telefonice dintre Elodia și Cioacă

Au trecut 12 ani de la dispariția misterioasă a Elodiei Ghinescu, dar încă mai ies la lumină detalii neștiute din ancheta procurorilor. În spațiul public a părut acum desfășurătorul convorbirilor telefonice dintre Elodia și soțul ei, Cristian Cioacă, cel care se află în spatele gratiilor după ce a fost găsit vinovat de moartea avocatei.

Lista completă a convorbirilor telefonice dintre Elodia și Cioacă

Elodia Ghinescu a dispărut misterios în anul 2007, iar soțul ei, Cristian Cioacă, a fost găsit vinovat de moartea avocatei, deși trupul femeii nu a fost descoperit niciodată. Probele din dosar au apărut ulterior în spațiul public, dar unele detalii au rămas secrete până astăzi. Ulterior, a fost descoperită și lista completă a convorbirilor telefonice dintre Elodia și Cioacă, purtate de cei doi în ziua în care avocata a dispărut fără urmă.

Elodia a dat mai multe telefoane în România și în Suedia în ziua dispariției. În jurul orei 11.40, Elodia a primit un apel din Suedia, după care a sunat-o pe Ana, sora lui Cristian Cioacă. A urmat un dialog cu un bărbat pe nume Florin Niamțu, apoi Elodia a apelat un număr din Afganistan și a vorbit 2 minute și 11 secunde.

Avocata l-a sunat din nou pe Cioacă, la ora 14.30, apoi a fost sunată de un coleg de-al soțului ei, care lucra la SPP. Ultima conversație dintre Elodia și Cioacă a fost despre divorț. Elodia Ghinescu a dispărut fără urmă după acest apel. Cristian Cioacă a fost condamnat la închisoare pentru uciderea soției sale, chiar dacă trupul ei nu a fost găsit de anchetatori.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI