Ultima oră! Doi bebeluși cu forme foarte grave de Covid-19 au fost transferați la spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Ce afecțiune aveau în comun micuții înainte de infectare

de: Rosu Ioana
23 09. 2021

Infecțiile cu Covid-19 afectează în valul patru toate categoriile de vârstă, inclusiv bebeluși. Acesta este și cazul a doi bebeluși de la Spitalul Județean Suceava, care se aflau pe secția de Covid, iar ulterior, starea lor s-a agravat rapid. Pentru a putea preveni un final tragic, micuții au fost transferați de urgență la Spitalul „Sfânta Maria”, acolo unde au fost preluați de specialiști în stare gravă.

Cu ce probleme se confruntau bebelușii

Cei doi bebeluși, unul în vârstă de 22 de zile și altul în vârstă de două luni, au ajuns în stare gravă la spitalul din Iași, unitate medicală dotată cu aparatură performantă pentru îngrijirea bebelușilor, spre deosebire de Spitalul Județean Suceava, unde nu exista aparatură pentru copiii mai mici de patru ani.

Din păcate, unul dintre bebeluși, cel de 22 de zile se confrunta înainte de infecția cu Covid-19 cu probeleme mai mari de sănătate, astfel că purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, a declarat că micuțul are și Sindrom Down, dar și o posibilă malformație cardiac, astfel că acesta prezenta la momentul infectării o insuficiență respiratorie care a făcut ca transferul la Iași să reprezinte o urgență.

Cu privire la bebelușul de două luni, medicii au explicat că și aceasta avea o formă gravă de Covid, mai exact, o malformație cardiacă care i-a pus în pericol viața.

În prezent, la Spitalul de Urgență Suceava sunt internați șase copii cu Covid-19, cel mai mare având 16 ani. Din fericire, toți copiii prezintă forme ușoare sau medii, fiind monitorizați constant de medicii din spital. Cu privire la adulții cu Covid-19, spitalul tratează alți 181 de pacienți cu Covid, dintre care, 100 prezintă forme grave ale bolii.

Medicul Mihai Craiu, despre infecția cu Covid-19 la copii

În urmă cu puțin timp, cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu a confirmat faptul că tulpina Delta este de cinci ori mai contagioasă decât cea inițială, astfel că bebeșușii și copiii sunt mult mai expuși la infecție. Cu toate acestea, majoritatea copiilor vor dezvolta forme ușoare și medii, în timp cei cu afecțiuni grave și cormobidități vor suferi de o formă mult mai agresivă.

„Vor fi mai mulți copii infectați, dar cu boli severe și care să necesite spitalizare nu ne așteptăm la aceeași proporție ca și la adulți. Imensa majoritate a copiilor infectati fac forme foarte ușoare sau nu au simptome deloc.

Pacienții care sunt acum in terapie intensivă în România sunt copii care fie aveau anterior o afecțiune gravă, o comorbiditate foarte importantă, fie au vârste extrem de mici. La risc foarte mare sunt copiii în primele luni de viață sau cei mai mari care au boli grave”, a explicat acesta, potrivit Digi24.