Uită de Grecia sau Turcia! Locul din România cu apă caldă, cascadă şi peisaj de vis. Stâncile îl fac unic
Uită de Grecia sau Turcia! Locul din România cu apă caldă, cascadă şi peisaj de vis. Stâncile îl fac unic, astfel că românii care cunosc acest loc secret îl frecventează foarte des în anotimpul cald.
Locul din România pe care trebuie să-l vizitezi în această vară. Nu găseși așa ceva nici în Turcia sau Grecia
Locul spectaculos din România pe care ar trebui să îl viziteze orice român măcar o dată în viață este Cascada Ciucaș.
Locul de o frumusețe incredibilă este situat în Defileul Hăşdatelor, în apropiere de satul Corneşti, comuna Mihai Viteazu.
Ce înălțime are cascada Ciucaș
Cascada, chiar dacă măsoară 5 metri înălțime prezintă numeroase rupturi de pantă, repezişuri, iar la baza ei apa formează un mic lac. Toate aceste aspecte conferă locului o notă deosebită, cei care ajung aici considerând că sunt în vreo destinație celebră din strapăinătate.
De asemenea, cascada Ciucaş poate fi asemănată cu apa din băile moderne, din jacuzzi, bolborosind atât la coborâre, precum şi pe tot parcursul râului care coboară ușor pentru a se revărsa în acest loc special.
Apa urmează un traseu şerpuit, printre stânci abrupte, foarte plăcut de obsevat. Cu atât mai mult, cei care sunt pasionați de fotografie le este indicat să ciziteze acest loc, de unde vor pleca cu fotografii incredibile. De asemenea, cascada Ciucaș este un loc ideal pentru face baie.
Cascada Ciucaș, locul ideal pentru plajă, relaxare, dar și fotografie
Cascada Ciucaș este populară printre localnici, dar și printre turiștii care cunosc deja de existența ei. Este locul ideal de relaxare, unde vă puteți opri gândurile care vă macină zi de zi.
Locul este ideal pentru plajă, relaxare, dar și fotografie. Conform localnicilor, cea mai bună perioadă pentru scăldat este seara, atunci când apa se încălzește datorită stâncilor care au fost mângâiate de soare toată ziua.
Cum se ajunge la cascada Ciucaș
Cascada Ciucaș este situată la circa 45 de kilometri de Cluj-Napoca. Acolo se poate ajunge cu mașina până la ieșirea din comuna Mihai Viteazu și faceți prima la dreapta spre satul Cheia. Înainte de a ajunge în sat, treceți podul peste Arieș și faceți la stânga pe drumul pietruit.
Continuați să vă deplasați pe același drum, circa 2 kilometri până la barieră. Odată ajunși aici, mașina va trebui lăsată. Din acel punct, mai aveți cam 150 de metri de mers pe jos, chiar pe marginea apei.
Nu în ultimul rând, zona din jurul cascadei Ciucaș beneficiază de o faună bogată. Localnicii spun că au văzut acolo berze negre, șerpi, cum este șarpele lui Esculap, care este inofensiv, precum și șopârle.