UE, asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova. Suma uriașă primită pentru stabilitatea conomică a țării
Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureșan, a solicitat, luna trecută, ca membrii Comisiei pentru bugete să voteze proiectul de decizie ce face referire la asistența macrofinanciare în forma înaintată de Comisia Europeană, fără să mai aducă amendamente. Acesta a solicitat primirea acestui ajutor din partea UE într-o manieră mai accelerată, subliniind că Republica Moldova are nevoie cât mai repede de bani.
Republica Moldova a primit ajutorul mult aștepat de oficiali
Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, a solicitat încă de luna trecută ajutor financiar din partea UE, fără amendamente, subliniind că această procedură ar dura mult prea mult timp de care țara nu dispune în vreme de război.
Aceste fonduri sunt suportul financiar de care Republica Moldova are nevoie pentru a veni în sprijinul cetățenilor săi și a-și asigura stabilitatea economică.
În felul acesta, ne asigurăm că asistența macrofinanciară este adoptată fără întârzieri în Parlamentul European, iar banii ajung în Republica Moldova în timp util, până la finalul anului”, a transmis la acel moment Mureșan.
Vestea bună este că, solicitarea eurodeputatului PNL a fost aprobată de Comisia pentru bugete a Parlamentului European, astfel că, Republicii Moldove i se vor acorda 145 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară, fără amendamente.
Pentru a fi legal în totalitate, proiectul urmează să primească avizul Comisiei pentru comerț internațional – comisia decizională pe acest proiect legislativ, programat pe 27 aprilie. Prin accelerarea procedurilor, Republica Moldova ar putea primi banii în două tranșe, repsectiv în trimestrele 3 și 4 din 2023.
Republica Moldova, reacție dură împotriva Rusiei
O delegație rusă a dorit să intre, luni, în Republica Moldova, însă aceasta a fpst oprită, astfel că, politicienii de la Moscova au fost rugați să nu intervină în problemele interne ale Republicii Moldova, înaintea unor alegeri regionale, potrivit Reuters și RFE.
Delegația rusă era condusă de Rustam Minnikhanov, guvernatorul regiunii Tatarstan, aceasta urmând să participe la un forum organizat în regiunea semi-autonomă Găgăuzia din Republica Moldova. Pe data de 30 aprilie urmează să aibă loc alegerile pentru numirea ședului guvernului local.
Minnikhanov a călătorit cu un avion oficial al guvernului din Tatarstan, însă la sosirea în țară, nu i-a fost permis să coboare din acesta.
După evenimentul tensionat, poliția moldoveană a dezvăluit prin intermediul unui comunicat că vizita delegației ruse a avut scopul de a întări sprijinul pentru un candidat pro-rus care va participa la alegeri.
„Susținerea unui candidat la alegeri locale din Moldova nu este un motiv întemeiat iar autoritățile cer birocraților ruși să se abțină din a interveni în problemele interne ale țării noastre”, a afirmat serviciul de grăniceri al țării vecine.