Ucraina anunță că Rusia este pregătită pentru un nou atac. Câte nave de război și submarine se află deja în Marea Neagră

de: Rosu Ioana
09 05. 2022

Inevitabilul pare tot mai aproape de îndeplinire. Astăzi, Rusia va sărbători Ziua Victoriei, dată la care toată lumea așteaptă ca un atac premeditat al trupelor lui Vladimir Putin să producă noi dezastre în Ucraina. Potrivit celor mai recente informații, țara invadată de trupele rusești a anunțat existența a opt nave și submarine pe Marea Neagră, în apropierea Ucrainei.

Ucraina, pregătită de un nou atac al armatei Rusiei

Comandamentul Operaţional Sud al Ucrainei a transmis pe 8 mai că navele rusești par a fi pregătite pentru luptă, fiind echipate cu peste 50 de rachete de croazieră, potrivit news.ro.

Oficialii ucraineni au anunțat, de asemenea, distrugerea a două lansatoare de rachete multiple ruseşti, un tanc, un sistem de rachete antiaeriene, două drone şi un elicopter. În timpul atacurilor, 51 de soldați ruși și-au pierdut viața.

În urmă cu câteva ore, președintele Vladimir Putin a transmis un mesaj amenințător țărilor ex-sovietice, dar și regiunilor separatiste din Ucraina. Păstrându-și argumentele inițiale ale izbucnirii războiului din Ucraina, Vladimir Putin a transmis că militarii ruși își continuă lupta „împotriva mizeriei naziste”, având miza unei victorii de partea Rusiei.

“Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră.

Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări”, a transmis liderul rus, subliniind că este nevoie ca “noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor”. Este nevoie să conservăm şi să transmitem (…) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie”, a spus Putin, citat de Kremlin.

Serghei Lavrov infirmă încetarea războiului pe data de 9 mai

În ciuda faptului că o lume întreagă se aștepta ca data de 9 mai să fie data limită pentru finalizarea războiului cu victoria Rusiei, ministrul rus de Externe a făcut un anunț care a răsturnat toate previziunile occidentale. Astfel, Serghei Lavrov a transmis, în urmă cu o săptămână, că Rusia nu încearcă să pună capăt războiului la această dată.

Mai mult, omul lui Putin a declarat că operațiunile militare își vor adapta ritmul în așa fel încât pierderile umane să fie cât mai reduse.

Acesta a mai transmis că Ziua Victoriei va fi celebrată în mod solemn, în cinstea eroilor care și-au pierdut viețile pentru eliberarea Rusiei, dar și a altor republici ex-sovietice.

„Armata noastră nu își va ajusta în mod artificial acțiunile la nicio dată, inclusiv de Ziua Victoriei. Ritmul operațiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populația civilă și armata rusă.

Vom sărbători solemn data de 9 mai, așa cum facem întotdeauna. Să ne amintim de cei care au căzut pentru eliberarea Rusiei și a altor republici ale fostei URSS, pentru eliberarea Europei de flagelul nazist”, a spus Serghei Lavrov, la televiziunea italienească, Mediaset, atunci când a fost întrebat de obiectivele Rusiei legate de această dată importantă.