Ucigașul Mihaelei Runceanu și-a refăcut viața, la 10 ani de la eliberare. Cum a scăpat atât de ușor

Autor: Chivu Ana - 13:03
Ucigașul Mihaelei Runceanu și-a refăcut viața. Cum a reușit să scape atât de ușor?

Ucigașul Mihaelei Runceanu este foarte bine, în libertate, după crima pe care a înfăptuit-o și a adus doliu în lumea muzicii de odinioară. Daniel Cosmin Ștefănescu se bucură acum de peisajele frumoase ale Londrei, după ce în trecut a omorât-o cu brutaliatate pe una dintre cele mai râvnite artiste ale României.

Cosmin Daniel Ștefănescu, călăul Mihaelei Ruceanu, viață departe de România

Daniel Cosmin Ștefănescu a fugit la aproape 3.000 de kilometri depărtare de trecut, după ce și-a ispășit pedeapsa primită. Acesta a stat 17 ani în spatele gratiilor, iar acum a luat- de la zero, departe de meleagurile unde mereu îi va fi pusă eticheta de criminal. Nimeni nu va uita modul crud prin care a murit una din cele mai îndrăgite cântărețe ale Epocii de Aur. Ștefănescu a fost acuzat că a ucis-o pe Mihaela Runceanu (34 de ani) în noaptea dintre 31 octombrie-1 noiembrie a lui 1989, în jurul orei 01:00.

Mihaela Runceanu, ucisă cu brutalitate la 34 de ani
Mihaela Runceanu, ucisă cu brutalitate la 34 de ani

Totul s-a petrecut în locuința artistei. Aceasta a fost strangulată cu cablu de la telefon, iar mai apoi a fost arsă când încă era vie. Daniel Cosmin Ștefănescu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, fusese chemat de Runceanu la locuința sa din zona Dristor, să vadă împreună un film. La momentul acela, cei doi se cunoșteau de aproape un an. Cântăreața era supărată, motiv pentru care nu a rămas să vadă filmul până la capăt, a mers să facă o baie, iar mai apoi s-a culcat. Daniel Cosmin Ștefănescu a sugrumat-o pe Runceanu și apoi a dat foc imobilului în care se afla. După ce a fost găsit vinovat pentru faptele sale, în anul 2006 a fost eliberat, după 17 ani, printr-un decret semnat de Ion Iliescu.

Ucigașul Mihaelei Runceanu petrece în voie depate de România și se bucură de libertate
Ucigașul Mihaelei Runceanu petrece în voie depate de România și se bucură de libertate

Remușcările sunt inexistente

Cosmin și-a reluat viața după cele petrecute. A încercat să-și câștige un ban în România, doar că lumea începuse să-l recunoască, iar curiozitățile erau din ce în ce mai mari cu privire la ce-i făcuse Mihaelei Runceanu. Din cauza problemelor de reintegrare în societate, a decis să plece peste hotare.

”Mi-e bine. Am plecat în Anglia. Lucrez la un depozit, în apropiere de Londra. Nu vreau să mai ştiu nimic despre România. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Motivaţia o găsim în noi dacă o căutăm adânc”
Daniel Cosmin Ștefănescu


Citește și...