Tulpina Omicron, descoperită în România. Câte cazuri au fost depistate după secvențiere
Tulpina Omicron a ajuns și în România. Sunt primele două cazuri de tulpină a virusului Sars-Cov-2 care au fost confirmate în România. Ministrul Sănătății a anunțat, sâmbătă seara, că varianta Omicron există și în România. Primele două cazuri au fost confirmate astăzi în țara noastră.
Primele cazuri de Omicron, prezente în România
UPDATE 22:13: Ședință de urgență convocată duminică dimineață, la ora 11.00, de către premierul Nicolae Ciucă. Acesta i-a chemat pe ministrul Sănătății și șeful DSU după confirmarea cazurilor cu Omicron în România.
„Voi dispune măsuri în urma consultării cu specialiștii din domeniul sănătății și al situațiilor de urgență. Nicio clipă nu trebuie pierdută, niciun efort irosit pentru a proteja țara noastră de o evoluție nedorită. Suntem 24 din 24 la datorie pentru România”, a spus premierul potrivit unui comunicat de presă.
Știrea inițială:
„În această după-amiază, Institutul National de Sănătate Publică a primit rezultatul primelor secvenţieri efectuate la Institutul National de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino Bucureşti care confirmă prezenţa noii tulpini OMICRON la doi dintre pasagerii cursei din Africa de Sud care a aterizat la Bucureşti în data de 30 noiembrie 2021”, a transmis, sâmbătă seară, MInisterul Sănătăţii.
Ministrul Sănătății a spus că este vorba despre o femeie de 48 de ani din Brașov și un bărbat de 59 de ani din județul Vaslui. Autoritățile spun că ambele persoane sunt izolate la domiciliu și sunt asimptomatice.
„Se aşteaptă rezultatul secventierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare. Precizam că persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2”, a mai transmis MInisterul Sănătăţii.
Ce spune OMS despre varianta Omicron
La 26 noiembrie 2021, OMS a desemnat varianta B.1.1.529 ca fiind o variantă îngrijorătoare, denumită Omicron, la recomandarea Grupului consultativ tehnic pentru evoluția virusurilor (TAG-VE) al OMS. Omicron are mai multe mutații care pot avea un impact asupra modului în care se comportă, de exemplu, asupra ușurinței cu care se răspândește sau asupra gravității bolii pe care o provoacă.
Cercetătorii din Africa de Sud și din întreaga lume efectuează studii pentru a înțelege mai bine multe aspecte ale Omicron și vor continua să împărtășească rezultatele acestor studii pe măsură ce acestea devin disponibile.
Nu este încă clar dacă Omicron este mai transmisibil (de exemplu, se transmite mai ușor de la o persoană la alta) în comparație cu alte variante, inclusiv Delta. Numărul de persoane testate pozitiv a crescut în zonele din Africa de Sud afectate de această variantă, dar sunt în curs de desfășurare studii epidemiologice pentru a înțelege dacă acest lucru se datorează Omicron sau altor factori.