Tudorel e încă util. Cum a picat moțiunea simplă în Parlament
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției a fost respinsă de deputați, ceea ce înseamnă că Tudorel Toader mai e păstrat un pic de PSD la Ministerul Justiției. Deocamdată, nu a cedat presiunilor legate de adoptarea unor ordonanțe de urgență controversate.
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, moţiunea simplă a Opoziţiei împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader, iar votul a fost unul de respingere. Din cele 281 de voturi, 126 au fost pentru, 148 împotrivă şi două abţineri.
Moțiunea a fost dezbătută pe 5 martie, atunci când Guvernul a adoptat și proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei.
„Eu am fost în plenul Parlamentului când a fost citită şi dezbătută moţiunea, am vorbit aproape 50 de minute, mi-am explicat punctul de vedere cu privire la criticile formulate şi Parlamentul va decide”.
Tudorel Toader, ministrul Justiției
Ce vrea PSD de la Tudorel Toader
Până miercuri, când moțiunea a fost votată și a picat, PSD a amânat de două ori votul, încercând să-l forţeze pe Toader să vină cu trei ordonanţe de urgenţă, potrivit Adevărul. Potrivit unor surse, Liviu Dragnea i-a cerut lui Tudorel Toader să vină rapid cu trei ordonanţe de urgenţă, în caz contrar PSD nu-l va salva de moţiunea PNL. Acum, se pare că s-a decis să-l salveze și rămâne de văzut dacă Tudorel a promis ceva partidului.
Prima ordonanță s-ar referi la articolele modificate de PSD în Codul penal şi declarate constituţionale de CCR, iar a doua, extrem de importantă și cu consecințe grave dacă se adoptă, le-ar permite celor condamnați în ultimii patru ani de completurile de cinci judecători de la Curtea Supremă să poată cere rejudecarea dosarelor.
În fine, al treilea act normativ pe care PSD l-ar dori: probele din dosarele penale obţinute de procurori cu ajutorul SRI, în baza protocoalelor, să fie declarate nule. Opoziția atrage atenția că social-democrații nu vor renunța la aceste planuri și faptul că Tudorel Toader a fost păstrat în funcția de ministru al Justiției ar putea fi un semnal de alarmă,
„Fuga din plen a PSD-ALDE reprezintă de fapt o formă de şantaj instituţional la adresa lui Tudorel Toader. Practic, PSD şi ALDE, într-un comportament tipic infracţional, s-au folosit de Camera Deputaţilor pentru a pune presiune pe ministrul Justiţiei“.
Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL