Trucurile pentru a plăti mai puțin la gaze dacă ai centrală termică. Vei face economii

de: Bișinicu Andreea
07 10. 2021

Sezonul rece se apropie cu pași rapizi, iar românii sunt îngrijorați de creșterea facturilor la utilități. Ce trebuie să faci pentru a economisi bani, astfel încât să plătești cât mai puțin la lumină și căldură în lunile de iarnă.

Cum să plătești mai puțin la factura de gaze pe timp de iarnă

De când autoritățile române au anunțat scumpirea facturilor utilitare cu până la 50%, românii au început să strângă bani și să apeleze la tot felul de trucuri pentru a se asigura că vor plăti cât mai puțin la facturile de gaze și curent electric.

Temperaturile scăzute din timpul iernii reprezintă o problemă pentru toți consumatorii români. Facturile usturătoare lasă o gaură în buzunarele cetățenilor, drept urmare oamenii apelează la tot felul de metode pentru a face economie.

De exemplu, specialiștii spun că românii care au centrală termică de apartament se pot folosi de anumite trucuri pentru a trece cu ușurință peste iarna grea. Un prim pas esențial este să păstrăm căldura în casă, izolând termic locuința.

Mai mult de atât, recomandat ar fi să folosim un termostat și să aerisim camerele pentru perioade scurte de timp. În acest fel, românii ar putea reduce costurile pentru încălzire cu câteva procente.

„Înlocuiţi centrala veche neperformantă sau sobele cu o centrală termică cu tiraj forţat şi cameră etanşă de ardere (randament de aproximativ 90%) sau cu o centrală termică în condensaţie (randament de aproximativ 96%), pentru a obţine o economie de energie de până la 20% sau chiar mai mult.

Folosiţi un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura setată în camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire.”, recomandă specialiştii.

Cum păstrezi căldura în casă pentru mai mult timp

Un alt truc care te ajută să economisește bani și să păstrezi căldura în casă sau apartament pentru mai mult timp este să apelezi la ferestre izolate cu garnituri de etanșare autoadezive în casă.

Acestea sunt esențiale pentru a scădea consumul de căldură în perioada rece, spre deosebire de ferestrele cu tâmplărie de lemn și sticlă simplă, din cauza cărora poți pierde chiar și 30% din căldura din interiorul camerelor.

„Reglaţi temperatura din locuinţa dumneavoastră în funcţie de confortul dorit. În spaţiile unde nu desfăşuraţi activităţi zilnice, vă recomandăm reglarea unei temperaturi mai scăzute. Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp astfel încât spaţiile să se aerisească şi să se încălzească mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade lungi de timp.”, notează cei de la sursa citată anterior.