Trucurile geniale pe care le faci cu crema de ras. Utilizările de care nu știe lumea
Spuma de ras este folosită atât de bărbați, cât și de femei, pentru o epilare eficientă, fără iritații și rapidă. Cu toate acestea, există câteva utilizări are cremei de ras pe care, cel mai probabil, nu le-ai știut până acum.
Trucurile geniale pe care le faci cu crema de ras
Crema de ras nu are cum să lipsească din baia niciunui bărbat căruia îi place să aibă o față curată. Cu toate acestea, o folosesc și femeile pentru epilarea picioarelor, fiind foarte eficientă împotriva iritațiilor de după ras.
Cu toate acestea, crema de ras este mai mult decât un simplu produs cosmetic și poate fi folosită în locuință pentru diverse lucruri.
Printre întrebuințările nebănuite ale cremei de ras se numără eliminarea petelor de pe covor, o utilizare la care sigur nu te-ai gândit până acum.
Este extrem de eficientă și tot ce trebuie să faci ca să cureți o pată încăpățânată de pe covor sau muchetă este să pui cremă de ras pe suprafața pătată și apoi să ștergi cu un burete umed.
Dacă pata persistă, încearcă să folosești o periuță dură. Apoi, lași locul să se usuce și îndepărtezi restul de spumă cu ajutorul unui aspirator.
Te întrebi ce mai poți face cu crema de ras? Ei bine, este un produs ideal pentru a curăța suprafețele de oțel inoxidabil.
Fie că vorbim despre tăvi sau ușa cuptorului, ori diverse mânere de prin casă, dacă pui spumă de ras pe astfel de suprafețe și apoi cureți cu o lavetă curată și umedă, vei rămâne impresionat de strălucirea pe care o capătă.
Ce alte utilizări mai are spuma de ras
Dacă îți place să faci dușuri ori băi calde și fierbinți, cu siguranță te-ai confruntat cu problema oglinzii care se aburește de fiecare dată.
Și pentru această problemă crema de ras este o soluție minunată. Acoperă toată oglinda cu spumă de ras, așteaptă cam 30 de secunde, apoi șterge oglinda.
Crema de ras va lăsa pe suprafața oglinzii o peliculă impermeabilă la apă, ceea ce o va face să nu se mai aburească.
Toto cu ajutorul spumei de ras poți să ștergi urmele de lac de unghii. Dacă îți faci manichiura acasă, cu siguranță ai avut și mici incidente în care ți-ai pictat și degetele.
Freacă-ți mâinile cu spumă de ras, odată ce oja de pe unghii ți s-a uscat, iar resturile de culoare se vor lua imediat de pe piele, în timp ce oja de pe unghii va rămâne la locul ei.
În plus, acest produs acționează ca un săpun și este ideală dacă te afli într-o situație în care nu ai la dispoziție un săpun și apă.
Pune-ți spumă de ras pe mâni și freacă-le ca și cum te-ai spăla. Apoi, șterge-te cu un prosop și ești curat pe mâini.
Alte trucuri cu spumă de ras
Poți curăța obiectele sanitare cu spumă de ras, dar și bijuteriile care și-au pierdut culoarea și strălucirea
De altfel, dacă îți place să ai tot timpul suprafața aragazului strălucitoare, încearcă acest truc și pune spumă de ras pe el, apoi îndepărteaz-o cu un prosop curat. Aragazul tău va străluci ca și cum ar fi nou cumpărat.
Același lucru este valabil și pentru ușa cuptorului, pe care se depune mereu grăsime și stropi de ulei din cuptor. Spuma de ras curăță toate aceste impurități, praf și depuneri și o face curată și strălucitoare.
Un alt truc este să aplici spumă de ras pe arsurile solare pentru a calma iritația și usturimea. Vei simți un efect răcoritor și te va ajuta să suporți mai ușor arsura de pe umeri sau spate.