Trucuri ca să faci o cafea bună. Cum se prepară cafeaua pentru a scoate cea mai bună aromă

Trucuri ca să faci o cafea bună. Cum se prepară cafeaua pentru a scoate cea mai bună aromă
Trucuri ca să faci o cafea bună. Cum se prepară cafeaua pentru a scoate cea mai bună aromă

Cei mai mulți oameni nu își încep dimineața fără o ceașcă de cafea, aceasta fiind șu una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Află și tu cum poți prepara acasă cea mai bună cafea: la ibric, espresso sau la filtru.

Trucuri ca să faci cea mai bună cafea

Principalii trei factori de care trebuie să ții seama atunci când faci cafeaua sunt: cât de fin sunt măcinate boabele, calitatea apei, dar și modalitatea de preparare.

Măcinatul boabelor – este ideal să faci această operațiune înainte de a prepara cafeaua, pentru a-și păstra aroma și proprietățile. Trebuie să o macini mare pentru cafetiere manuale cu piston și mai fin, pentru cele electrice cu filtru și tip espresso.

Calitatea apei – este importantă să folosești o apă bună, plată, deoarece cea de la robinet are prea mult clor sau calcar, ori să o filtrezi.

Prepararea cafelei în funcție de cafetieră

  • filtru (manual sau electric). Se pun treu măsuri pentru două cești mari
  • espresso. Se pune o măsură de 7 grame pentru o ceașcă mică
  • cu presiune joasă. Este tot sistemul espresso, dar presiunea e mai mică, iar cafeaua va fi mai puțin tare
  • cu piston. Așa numita French Press. Este o metodă apreciată de cunoscători, deoarece folosește o manieră asemănătoare cu cea pentru preprat ceaiul, în care aroma și gustul cafelei sunt deosebite. Se pun în recipientul special două măsuri pentru două cești mari și torni apă fierbinte. Amesteci apoi cu o linguriță din plastic, lemn sau sticlă, acoperi, lași la infuzat 2-4 minute, în funcție de tărie. Se apasă ușor pistonul pentru a filtra cafeaua și apoi se toarnă în cești.

Cum prepari cafeaua la ibric sau turcească

Pentru a face asta ai nevoie de un ibric de cupru și de cafea măcinată. Se pun într-un ibric o ceașcă de apă, o linguriță de cafea și zahăr. Ibricul se pune pe aragaz, la foc mediu și se lasă să fiarbă. În momentul când apa începe să fiarbă, lasă cafeaua se umfle până se ajunge la baza ibricului. Se ia de pe foc, iar cu o linguriță se adună caimacul format la suprafață și se pune în ceașcă. Ulterior, se toarnă cafeaua din ibric în ceașcă.

Cum prepari espresso

Ai nevoie de un aparat profesional cu presiune și cafea măcinată fin. Se pornește espressorul și este lăsat să se încălzească. Portafiltrul trebuie să fie atașat de espressor, ca să fie cald. Ceașca trebuie să fie caldă, motiv pentru care trebuie pusă în încălzitorul de cești aflat deasupra aparatului. Cafeaua se pune în portafiltrul încălzit. Pentru un espresso scurt se pun 7 grame de cafea, iar pentru un espresso dublu, 14 grame. Cafeaua se va distribui uniform îm portafiltru cu ajutorul unui tamper. Se pune portafiltrul în espresso, ceașca dedesubt, se pornește espressorul, iar după câteva secunde cafeaua începe să curgă în ceașcă.