Trucul banal care te scapă de mucegaiul de pe pământul florilor. Așa nu vei mai avea probleme

de: Ana Chivu
20 02. 2022

Cei mai norocoși în contextul pandemic au fost cu siguranță cei care au avut loc să se recreeze. Oamenii cu o curte mare au avut parte de o binecuvântare mai ales în perioada în care cu toții am fost blocați în case. Cu toate astea, într-o curte atât de mare mereu se găsește câte ceva de făcut, iar de cele mai multe ori ultima activitate de pe listă este îngrijitul florilor. Este nevoie de puțină răbdare pentru asta, dar și de câteva trucuri care să-ți facă viața mai ușoară. Cum poți să scapi de mucegaiul de pe pământul florilor?

Truc pentru flori: cum scapi de mucegaiul de pe pământul lor?

Cei care au beneficiat de o casă mare și de o curte unde au putut să se plimbe în voie au simțit că au tras lozul norocos în pandemia de COVID-19. Majoritatea oamenilor care au fost nevoiți să își privească îndelung cei patru pereți de la bloc au oftat îndelung numai la gândul acesta.

Pe cât este de frumos să ai un astfel de spațiu, pe atât este de greu să îl îngrijești. Mereu se găsește câte ceva de făcut, iar cei mai gospodari vor întotdeauna să se întreacă pe sine și să își mențină tufele, gazonul sau florile sănătoase cu ingrediente naturale.

Desigur că există nenumărate soluții în magazine specializate sau la supermarket-uri, dar acestea sunt chimice și costă și mult. Florile sunt de departe cele mai sensibile și au nevoie mai mult de atenția ta. Ele se udă când pământul/solul a început să se usuce, nu mai devreme.

Ce trebuie să faci?

Poate ai observat cum la unele se formează un soi de mucegai. Acesta apare când pământul de la flori este în permanență umed, lucru care nu este deloc bun pentru că înseamnă că le dai plantelor tale mai multă apă decât au ele nevoie și riști să le pierzi.

Apariția mucegaiului poate fi evitată dacă muți ghiveciul la soare preț de cel puțin o oră pe zi. De asemenea, te ajută dacă periodic pui puțin zaț de cafea pe pământul lor. Curăță frecvent frunzele și florile uscate și varsă doar câtă apă au nevoie. Dacă exagerezi, riști să moară și să îți sădești altele noi la o perioadă.

Cel mai ușor ar fi dacă ți-ai face un program și dacă doar un membru din familie ar avea datoria asta. Oamenii dintr-o casă fac greșeala de a termina cu toții activitatea, în perioade diferite ale zilei, în speranța că ajută cu treburile din gospodărie. Astfel se nimerește că și bunica, dar și unchiul au dat apă la flori la doar câteva ore distanță.