Truc genial cu o bancnotă împăturită sub formă de piramidă în portofel. Ce se va întâmpla după ce o pui acolo

Truc genial cu o bancnotă împăturită sub formă de piramidă în portofel. Ce se va întâmpla după ce o pui acolo
Ce este „Piramida”, un truc genial cu o bancnotă împăturită în portofel

Sunt extrem de multe persoane care cred și sunt ghidați de superstiții. Unele dintre ele, deși ar părea banale, chiar ajută, spun superstițioșii. A circulat pe internet un filmuleț care a făcut furori. Acesta prezintă un truc genial cu o bancnotă împăturită sub formă de piramidă în portofel. Cu toate că s-ar putea să faci parte din categoria celor care nu cred, este bine totuși să descoperi ce se va întâmplă după ce o pui acolo. Așa că, în rândurile care urmează îți vom prezenta acest truc.

Arta Feng Shui și superstițiile de zi cu zi

Nu de puține ori am adus în discuție această artă, Feng Shui, o practică de aranjare a pieselor din spațiile de locuit pentru a crea un echilibru cu lumea naturală. Scopul este de a valorifica forțele energetice și de a stabili armonia între un individ și mediul său.

Conform practicilor, Feng Shui te ajută să elimini superstițiile când vine vorba de bani și noroc. Printre metodele folosite se numără și un truc genial cu o bancnotă împăturită sub formă de piramidă în portofel. În conformitate cu Feng Shui, procedeul se numește simplu, „Piramida”.

Ce este „Piramida”, un truc genial cu o bancnotă împăturită în portofel

În primul rând, trebuie să aveți un portofel care să se plieze, astfel încât, atunci când se deschide, să puteți pune bancnotele una după alta într-un rând. Întotdeauna trebuie să puneți fața bancnotei cu fața spre dumneavoastră atunci când deschideți portofelul. Printre bancnotele din portofel, neapărat una va trebui împăturită, de așa natură, încât să ia forma unei piramide.

Ce se va întâmpla după ce pui banconta împăturită sub formă de piramidă în portofel

Feng Shui spune că, ținută în permanență în portofel, va aduce prosperitate posesorului. În cazul în care bancnota nu prezintă nicio față, cum este cazul multor bancnote euro, atunci partea care prezintă obiectul sau figura respectivă trebuie să fie îndreptată spre dumneavoastră atunci când scoateți banii.

Începeți de la cea mai mică sumă prezentă, până la cea mai mare. Aceasta este regula. Toate bancnotele de 10 trebuie așezate una după alta, ca la un bancomat. De asemenea, este important să îndreptați bancnotele, astfel încât acestea să nu fie îndoite sau deformate.

Monedele mici trebuie puse într-un buzunar separat și puteți adăuga o monedă suplimentară dintr-o altă monedă la alegere sau monede chinezești cu un întreg în interior, pentru a atrage bani în plus.

Sfaturi Feng Shui pentru a atrage bani

În cele ce urmează vă recomandăm aceste 10 sfaturi Feng Shui, nu de alta, dar poate aveți nevoie de noroc și de bani.

  1. Păstrați-vă poșeta sau portofelul în formă maximă. Ar trebui să fie curată, totul la zi, păstrați câteva bancnote mai mari. Cumpărați o poșetă sau un portofel dintr-un loc de lux.
  2. Evitați să cumpărați obiecte utilizate. Totul ar trebui să aibă o energie nouă.
  3. Să aveți în casă un copac de bani, mai mulți dacă trebuie. Iubește-i foarte mult și ai grijă de ei.
  4. Țineți ușile de la baie închise tot timpul.
  5. Țineți toaletele închise în permanență
  6. Evitați să amplificați băile în orice fel. Această cameră ar trebui practic să dispară. Decorați în culori neutre monocromatice solide, evitați tablourile, și decorațiunile.
  7. Aruncați o privire la toate oglinzile din casă. Oglinzile au un efect de multiplicare. Ce reflectă ele…? Mormane de rufe murdare sau o pușculiță?
  8. Eliberați toate murdăriile. Acest lucru include și fișierele digitale.
  9. Acordați atenție ferestrelor casei ca și cum ați fi din exterior și ați privi înăuntru. Fiți atenți la „ceea ce vede fereastra, deoarece va fi amplificat”
  10. Reparați sau aruncați toate lucrurile stricate.