Tratamentul care l-a vindecat de SIDA: al doilea om care scapă de virusul HIV
Al doilea caz al unui pacient care s-a vindecat de SIDA tocmai a fost consemnat. Acesta a reușit să scape de boală printr-un tratament care se dovedește din ce în ce mai eficient.
Un britanic este cel de-al doilea adult din lume care s-a vindecat de SIDA. Împotrivta virusului HIV, în cazul lui, soluția a fost un transplant de măduvă osoasă de la un donator rezistent la virus.
La aproape trei ani de la transplantul de măduvă osoasă și la mai bine de 18 luni de la terminarea tratamentului antiretroviral, testele tot nu arată urme de recidivă a virusului HIV în cazul acestuia. Numele lui nu a fost dat publicității, dar această reușită medicală poate avea implicații extraordinare pentru viitor.
Bărbatul a primit supranumele „Pacientul din Londra” datorită similitudinilor care există între cazul său și primul caz cunoscut de vindecare funcțională a virusului HIV. Acela e cunoscut drept cazul „Pacientului din Berlin”. Timothy Brown a parcurs o procedură similară în 2007 care a avut același rezultat. Până în momentul de față, infecția cu HIV nu a recidivat în cazul său.
„Nu există niciun virus pe care să îl putem măsura. Nu putem detecta nimic”, a spus Ravindra Gupta, profesor și biolog specializat în cazuri de infectare cu HIV. Acesta a condus echipa de doctori care a intervenit pentru tratarea pacientului în cauză. Gupta a descris pacientul ca fiind funcțional vindecat și aflat în remisie. El a avertizat însă că este încă mult prea devreme să declare cazul un succes.
Donatorii din ambele cazuri au fost neînrudiți și aveau o mutație genetică rară denumită CCR5 delta 32, care conferă rezistență la HIV. „Pacientul din Londra”, al cărui caz va fi în curând prezentat în revista Nature, a cerut echipei medicale ca numele, vârsta și naționalitatea să nu îi fie dezvăluite.
Cei mai mulți experți sunt de părere că astfel de tratamente ar putea reprezenta o modalitate de a vindeca toți pacienții infectați cu HIV. Procedura este scumpă, complexă și riscantă. Compatibilitatea exactă poate fi identificată în proporții mici de populație- cu precădere în cazul celor cu descendență nordică- care au mutația CCR5.