Traseul din România de care te îndrăgostești. Imagini de poveste, e prima cale ferată montană şi cea mai frumoasă din țară!
Vrei să te relaxezi în mijlocul frumuseții naturii? Playtech Știri îți recomandă să adaugi pe lista destinațiilor de vacanță sau concedii cel mai frumos drum din țară, ce împletește obiectivele turistice cu istoria misterioasă pe care o prezintă. Poți merge aici în orice anotimp.
Peisajul de la prima cale ferată montană din România, respectiv Oravița-Anina, este pur și simplu unic. El stă mărturie a intervenției pozitive a omului cu mijloace moderne asupra naturii. Nici nu zici că te afli pe meleagurile românești, ci mai degrabă în Austria, atât de spectaculos e totul!
Cum arată prima cale ferată montană din România
„Linia ferată Oravița-Anina este a cincea cale ferată de pe teritoriul României, respectiv prima cale ferată montană și cea mai frumoasă din țară. Construită în timpul Imperiului Austriac, reprezintă un monument cultural unic în România, precum și o realizare tehnică deosebită.
A primit supranumele de Semmeringul bănățean, fiind construită după doar câțiva ani după faimoasa cale ferată Semmeringbahn din Austria. Orice pasionat de trenuri, precum și iubitorii de excursii montane ar trebui să parcurgă acest traseu măcar o dată în viață”, notează Alexandra Ungureanu, o pasionată de turism, pe Facebook.
Ce peisaj spectaculos poți admira în timpul călătoriei
Traseul Oravița-Anina cu trenul durează aproximativ două ore, doar ruta dus. Călătoria dus-întors se întinde pe o durată de aproximativ 4 ore. În Anina, trenul oprește și nu reia traseul decât după o oră și un sfert de așteptare. În tot acest timp, poți admira frumusețile locului, fiindcă sunt nelipsite!
Tunelurile, podurile și străpungerile mirifice în stâncă îți vor capta atenție pe toată durata călătoriei cu trenul. Nici măcar nu-ți vei da seama când a trecut timpul! Prins în mreaja sălbăticiei înfrumusețate
Similitudinile și diferențele tehnice dintre Semmering-ul austriac și cel bănățean
Nu la voia întâmplării traseul Oravița – Anina a fost supranumit Semmeringul bănățean. Există multe asemănări tehnice între acest drum și Semmeringul din Austria. Inclusiv tabloul naturii este similar.
Linia ferată Semmering din Austria are o lungime totală de 40 de kilometri, pornind de la Glognitz și încheindu-se la Murzuschlag, pe o diferență de nivel de 388 de metri. În România, linia ferată Oravița – Anina prezintă o lungime de 34 de kilometri, cu o diferență de nivel de 340 de metri.
O altă diferență tehnică constă în numărul de tunele: în Austria, linia ferată prezintă 15 tunele, iar în România cu unul mai puțin. Cel mai înalt viaduct al căii ferate Semmering are 47 de metri, în timp ce viaductul Jitin are 37 de metri.