Transport în comun gratuit: ce categorii de pensionari pot circula fără să plătească
Deocamdată, doar anumite categorii de pensionari pot beneficia de transport în comun de suprafață gratuit. Pentru a beneficia de gratuitate, pensionarii trebuie să depună anumite acte la ghișeele STB.
Pe la jumătatea lunii februarie, Societatea de Transport București (STB – fosta RATB) a început colectarea datelor tuturor pensionarilor care vor să beneficieze de transportul în comun de suprafață gratuit.
Pensionarii vor putea circula în continuare gratis, dar vor trebui să aibă mereu la ei un card de călătorie, ca toți ceilalți călători și să îl valideze la orice urcare în mijlocul de transport (tramvai, autobuz, troleibuz). Regulamentul este valabil pentru întreg perimetrul București – Ilfov.
Ce categorii de pensionari beneficiază de gratuite la transportul STB
Cardul care va fi emis după depunerea actelor la ghișeele STB, va fi valabil 12 luni de la data intrării lui în posesie. Anul viitor, cardul trebuie reîncărcat, fără vreun cost suplimentar și va fi valabil tot 12 luni.
Având în vedere că STB nu au anunțat un termen limită până la care trebuie depuse actele respective, pensionarii se pot prezenta la ghișee până la sfârșitul anului.
De asemenea, deocamdată, pot beneficia de gratuitate doar persoanele pensionate la limită de vârstă, cu stagiul complet. Ulterior, vor beneficia de avantaj și celelalte categorii, atunci când va anunța STB, cu excepția foștilor angajați din SRI, MAI, MApN etc.
Pensionarii ITB/ RATB/ STB care au deja carduri de transport cu gratuitate nu mai trebuie să facă demersuri pentru obţinerea altui card.
Ce acte trebuie să depui pentru a circula gratuit cu STB
Ai nevoie de următoarele acte pentru a circula gratis cu tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul:
- Formularul care trebuie completat și pe care-l descarci de AICI, fără să fii nevoit să stai la coadă la ghișeu;
- Copia talonului de pensie;
- Copia actului de identitate.
Persoanele care beneficiază de statutul de însoțitor al pensionarului respectiv, care trebui să specifice asta în formularul pe care-l va completa, poate, de asemenea, să circule gratuit, dar doar când îl însoțește pe acel pensionar.
Pentru fiecare călătorie efectuată împreună cu un însoțitor, pensionarii care dețin carduri destinate călătoriilor cu însoțitor sunt obligați să valideze și pentru însoțitor titlurile electronice de călătorie emise în acest scop.
Persoanele însoțitoare beneficiază de această facilitate numai pe durata călătoriilor în care însoțesc pensionarii deținători unor astfel de carduri.