Ce se întâmplă cu transportul București-Ilfov care afectează mii de români

de: Diana Radu
31 10. 2018

Din 31 octombrie, transportul public între București și Ilfov ar fi fost suspendat. Între timp, COTAR a explicat ce se va întâmpla pe termen lung în acest caz.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a anunțat că renunță la protest, iar transportul de persoane între București și Ilfov va fi reluat. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, peste 100.000 de români care depindeau de acesta ar fi trebuit, cumva, să găsească o altă modalitate de a ajunge la muncă.

În perioada următoare vor fi identificate trasee suplimentare şi capacităţile de transport ale operatorilor, în cadrul unui grup de lucru care a fost înfiinţat, a declarat Ștefănescu într-o minută care a avut loc miercuri.

Reprezentanţii COTAR susţin că au luat această decizie din cauză că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piaţă.

Atribuţiile în privinţa serviicilor de transport persoane Bucureşti-Ilfov au fost transferate în subordinea Primăriei Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (ADITP). Asta pentru că în urmă cu şase luni Autoritatea Metropolitană de Transport a fost desfiinţată.

În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, mai spun reprezentanţii COTAR.

Aceştia menţionează că autorităţile nu respectă deciziile justiţiei, nici hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov.