Tragedie într-o clinică privată din Târgoviște. O pacientă a murit în timpul unui TC . Ce a consumat femeia înainte să se simtă rău
Un caz halucinant a avut loc într-o clinică privată din Târgoviște, acolo unde o femeie în vârstă de 51 de ani și-a găsit sfârșitul. Pacienta venise în unitatea medicală pentru a-și face investigații imagistice de specialitate, la trimiterea medicului. După ce a consumat o substanță dată de medici, femeia a început să acuze stări de rău. Ce a urmat este înfricoșător.
A venit pentru un CT și a murit la clinică
Medicii din Târgoviște au fost întristați de evenimentul la care au luat parte, fără să bănuiască o secundă ce urma să se întâmple. O pacientă de 51 de ani fusese diagnosticată cu cancer la sân, în urmă cu două luni.
Pentru a evita ca boala să avanseze, femeia făcuse o cură de citostatice, iar ulterior, aceasta a fost trimisă de medicul specialist să-și facă un TC ( tomografie computerizată) pentru a afla cum a evoluat boala.
În dimineața tragediei, femeia a acuzat stări de rău, însă a pus acest disconfort pe seama citostaticelor.
În timpul investigației, medicii i-au dat femeii să bea substanță de contrast, iar puțin mai târziu, femeia a acuzat stări de rău, chiar în timpul analizei.
Femeia s-a ridicat imediat în fund, a început să tușească foarte tare și să respire greu.
Medicii prezenți au chemat imediat Ambulanța, iar femeia a fost resuscitată zeci de minute în șir. Din păcate, după o oră, medicii au declarat decesul femeii, potrivit Antena3.
Știre în curs de actualizare…