Tragedie în sportul mondial! Campioana a murit la 27 de ani
Tragedie în lumea sportului. Lara van Ruijven, campioană mondială la patinaj viteză, a încetat din viață la vârsta de 27 de ani. Sportiva olandeză suferea de o boală autoimună, care i-a provocat hemoragii la creier în ultima perioadă. A fost internată pe 25 iunie, după ce s-a simțit rău în timpul unui cantonament în Franța, în munții Pirinei. Starea ei s-a agravat repede, iar pe 29 iunie a fost plasată în comă indusă. Organismul Larei nu a mai răspuns la intervențiile medicilor francezi, care au constatat decesul vineri, 10 iulie.
Lara van Ruijven era campioana mondială en-titre în proba de 500 de metri! A luat aurul la Sofia
„În ultimele zile au apărut noi complicaţii, care păreau iniţial să fie sub controlul medicilor. Însă, vestea rea a venit vineri dimineaţă, recuperarea sa nemaifiind posibilă. Lara a murit în cursul serii, în prezenţa apropiaţilor săi”, se precizează într-un comunicat al KNSB (Federaţia Olandeză de Patinaj Viteză).
Van Ruijven este campioana mondială en-titre a probei de 500 de metri la patinaj viteză. La Campionatul Mondial din 2019, la Sofia, olandeza a condus întreaga cursă, dar a căzut chiar înainte de finish după un contact cu Martina Valcepina. Van Ruijven a fost astfel depăşită, dar a luat medalia de aur după ce arbitrii au descalificat-o pe Valpecina.
„Visul meu s-a îndeplinit şi nu îmi vine să cred. E clar că voi plânge acum”, spunea Lara după ce a câştigat acea medalie de aur.
În 2018, Lara van Ruijven obţinea medalia de bronz cu Olanda în proba de 3000 metri echipe la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud. Olanda a câştigat finala B a competiţiei, cu un timp care a reprezentat un nou record mondial. Olanda a primit bronzul după ce două din finalistele A au fost descalificate.
„Îmi este imposibil să accept că Lara a fost luată de lângă noi. Era atât de tânără”, a declarat Herman de Haan, directorul KNSB.