21 ian. 2022 | 13:13

Tragedie în politica din România. Un senator a murit la doar 45 de ani

Politică
Tragedie în politica din România. Un senator a murit la doar 45 de ani
Era membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, şi Comisia pentru cultură şi media

Membrii partidului USR-PLUS sunt în șoc astăzi, după aflarea veștii decesului unuia dintre colegii acestora. Senatorul USR-PLUS, conform primelor date, avea 45 de ani și era la primul său mandat, făcând parte din două comisii parlamentare din Senatul României, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, şi Comisia pentru cultură şi media. Anunțul dispariției premature a senatorului a fost făcut de formațiunea politică pe rețelele de socializare.

Cristian Viaşu a încetat din viață, la 45 de ani

La alagerile parlamentare din decembrie 2020, USR-PLUS propunea o echipă tânără de oameni care-și doreau schimbări, atât în spectrul politic, cât și în cel social al României. În echipa propusă de USR-PLUS pentru fotoliile de senatori și deputați, a apărut și numele unui tânăr membru, Cristian Viaşu. Astfel că, la parlamentarele din 2020 acesta avea să fie ales ca seantor pe listele USR PLUS în circumscriptia electorala nr.33 Sălaj.

Membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, şi Comisia pentru cultură şi media

A avut o activitate consistentă de la momentul intrării sale în Senat, făcând parte din două comisii importante, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, şi Comisia pentru cultură şi media. Anunțul dispariției sale premature avea să fie făcut de formațiunea din care făcea parte, pe rețelele de socializare.

„Anunţăm cu tristeţe că senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă, în urma unei lungi suferinţe. Cristian Viaşu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum şi în Comisia pentru cultură şi media. Cristian Viaşu avea 45 de ani şi era căsătorit.

A fost un politician pentru care dialogul şi consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei şi sperăm că, în aceste clipe grele, cei apropiaţi vor găsi puterea de a trece împreună peste acest moment de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite USR.

Din punct de vedere al calificărilor și specializării, Cristian Viașu, născut în 1976 în Săalj, venea din domeniul ecomomicului, având un masterat în management şi administrarea afacerilor. Nu se știu la această oră cauzele rale ale decesului, ceea ce se știe este că ar fi survenit după mai multe complicații de sănătate din ultima perioadă.

PlaySport
„TRAUMA vieții”! Vedeta din România a pierdut sarcina chiar înainte de nuntă: Dezvăluiri dureroase
Ego.ro
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj. ȘOC TOTAL FOTO
Digi24
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte de a cumpăra de pe aceste platforme Citește mai
Cancan.ro
BOMBĂ! Mititelu jr, internat la „Spitalul 9!” Ce au constatat medicii după ce a fost transferat imediat la Obregia
Stirile PROTV
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Romania TV
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Capital.ro
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
EVZ.ro
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
Adevarul
„Uită-mă“, drogul violului: greu de depistat din cauza amneziei pe care o provoacă victimelor. Ce măsuri ia Occidentul
BZI.ro
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO
Spynews.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Divorț în familia regală. Au decis să-și spună adio prin intermediul unui comunicat de presă
Redactia.ro
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
Digisport.ro
Zodii care își vor dubla norocul și vor obține bani rapid în perioada 24 – 30 aprilie. Vor avea parte de venituri suplimentare care îi vor face foarte fericiți.
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Digi24
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Mare surpriză la Survivor All Stars. A plecat acasă un mare favorit
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Capital.ro
Guvernul oferă tichete de muncă în loc de bani pentru o anumită categorie de angajați
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Anunțul ZILEI privind LIVRAREA PENSIILOR! Ce se întâmplă cu BANII
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro