Tragedie în Olt. Copil de șase ani, înecat sub privirile disperate ale părinților. Ce s-a întâmplat

de: Rosu Ioana
05 08. 2020

Tragedie fără margini într-o familie din comuna Văleni, județul Olt, după ce un copil de doar șase ani a murit înecat. Micuțul se afla cu părinții și cu cele două surioare la scăldat, iar dintr-o dată părinții au observat disparița băiatului.

Cum s-a petrecut nenorocirea

Durere enormă pentru doi părinți care și-au pierdut copilul, sub privirile neputincioase ale acestora. Familia se afla la scăldat pe râul Vedea, într-o zonă cu apă mică, și nimeni nu prevestea ce nenorocire se va abate asupra ei.

Evenimentul tragic a avut loc în cursul serii de marți, atunci când cei doi părinți, o fetiță de șapte luni, una de nouă ani și băiatul de șase ani au ieșit la scălda pentru a se răcori. Totul părea că decurge conform planului până în momentul în care mama nu și-a mai zărit băiatul. De frică și din dorința de a-l salva, femeia a alunecat și a scăpat în apă copilul de șapte luni, dar din fericire, acesta a putut fi salvată în timp util.

Mai multe echipaje de ambulanță și un elicopter SMURD au ajuns la fața locului

Băiatul de șase ani a fost scos din apă după zeci de minute de către localnici. Părinții disperați au apelat numărul de urgență 112, în jurul orei 18:00, la fața locului sosind mai întâi un echipaj SMURD și unul al Ambulanței Olt, iar mai apoi și un elicopter SMURD. Medicii au depus toate eforturile posibile pentru a-i salva viața copilașului, însă după minute bune de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul.

În jurul orei 18:00, în dispeceratul 112, a fost primit un apel prin care se solicita intervenția la salvarea unui copil de 6 ani, care se afla, împreună cu părinții și cele două surori, la scăldat pe raza comunei Văleni și s-ar fi înecat într-un moment de neatenție al familiei în râul Vedea.

La fața locului s-au deplasat echipajul de scafandri și un echipaj SMURD de la ISU Olt, o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Olt, în sprijin acționând și elicopterul SMURD de la Craiova, care a declarat decesul băiatului după o oră și jumătate de resuscitare.

Din apă, acesta a fost scos de localnici după mai bine de o jumătate de oră din momentul în care nu a mai ieșit la suprafață. Scafandrii au fost întorși din drum, însă la fața locului au ajuns celelalte forțe„, a declarat pentru evenimentdeolt.ro Dan Țolu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, potrivit observatornews.ro.