Tragedie în județul Alba. O fetiță de 12 ani, mușcată violent de un câine Husky. Ce a pățit stăpâna animalului la scurt timp

de: Alexandru Ramnic
27 04. 2021

Un eveniment nefericit a avut loc în județul Alba, acolo unde o fetiță aflată la vecina sa în vizită a fost mușcată de câinele acesteia chiar de față. În urma celor întâmplate, proprietara câinelui a suferit un șoc și a căzut la pământ.

Fetița a fost grav rănită

Un accident halucinant a avut loc în județul Alba, în curtea unei femei. O fetiță, în vârstă de 12 ani, i-a cerut permisiunea acesteia să se joace cu câinele său din rasa Husky, iar femeia a fost de acord, neprevăzând tragedia care urma să aibă loc.

Evenimentul  avut loc în localitatea Tăuți, după ce fetița ajunsese cu bunica sa la o vecină. Rănită grav de animal, fetița s-a speriat și a început să țipe. Văzând-o cu sânge pe față, proprietara câinelui a alergat spre casă pentru a interveni cu niște pansamente și apă, dar din păcate, aceasta a suferit un stop cardio-respirator din cauza stresului, căzând la pământ.

„Am auzit că a venit o nanaşă de-a ei cu o nepoţică şi a intrat la câine acolo şi nu ştiu cum a muşcat câinele fata şi ea s-a panicat, s-a speriat şi s-a dus în casa să-i aducă ceva să se şteargă. S-a speriat, s-a speriat din cauza aia, era ea o fire mai sensibilă.

S-a dus să se joace cu câinele şi a sărit câinele la ea, eu ştiu, şi femeia s-a dus în casă să aducă ceva să o panseze, să îi pună la faţă, şi a căzut acolo şi au dat de ea moartă”, au declarat vecinii, potrivit stirileprotv.ro.

Medicii nu au mai avut cum să o salveze

La fața locului a fost solicitat de urgență un echipaj medical, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul femeii după mai multe zeci de minute în care au încercat să o readucă la viață.

„S-a speriat atât de tare, încât a făcut un stop cardio-respirator. A făcut resuscitare conform protocolului mai mult de o jumătate de oră, la care nu a avut niciun răspuns”, a declarat Simona Strajan, director medical la Serviciul de Ambulanţă Alba.

Între timp, fetița a fost transportată la spital pentru îngrijiri, aceasta suferind mai multe plăgi la nivleul feței. Din fericire, starea micuței este momentan stabilă.

„A fost adusă o fetiţă de 12 ani cu plăgi multiple muscate la nivelul feței. La noi a venit stabilă, echilibrată hemo-dinamic. S-a făcut toaleta plăgilor, profilaxia tetanică şi s-a luat legătura cu clinica de specialitate de la Târgu Mureş”, a relatat Aurel Crişan, medic şef UPU-SMURD Alba.