01 sept. 2020 | 12:38

Tragedie în Botoșani. Un băiat de 16 ani a murit înecat în fântâna casei. Ce lucruri și-a lăsat copilul lângă puț

News
Tragedie în Botoșani. Un băiat de 16 ani a murit înecat în fântâna casei. Ce lucruri și-a lăsat copilul lângă puț
Tragedie în Botoșani. Un băiat de 16 ani a murit înecat în fântâna casei. Ce lucruri iau găsit părinții în apropiere

Durere fără margini în Botoșani, acolo unde un băiat de 16 ani a fost găsit fără suflare. Imediat după ce părinții au constat dispariția tânărului, aceștia au alertat autoritățile.

La ce adâncime a căzut băiatul

Tragedia s-a petrecut astăzi, în jurul orei 8:00, în comuna Manoleasa, județul Botoșani. Lângă fântână, părinții i-au găsu șlapii și tableta, pe semne că băiatul nu ar fi putut pleca departe.

Ajunși la fața locului, pompierii au început să scoata apa din fântână cu un hidrofor, iar ulterior, unul dintre pompieri a coborât la o adâncime de circa 20 metri, fiind ajutați și de ceilalți colegi. Din păcate, tânărul a fost adus la suprafață, însă echipa medical prezentă a constatat decesul.

Familia nu își poate reveni din șoc și nu își imaginează ce s-ar fi putut întâmpla. Tânărul mai avea o soră și era elev la Seminarul Teologic. Tatăl copiilori este medic veterinar la DSV Botoșani, potrivit observatornews.ro.

Doi frățiori din Iași au murit din cauza unor pastille aflate în cameră

O altă tragedie a avut loc în Iași, sâmbătă, 22 august. Doi copii, în vârstă de un an și jumătate, respectiv trei ani, au murit subit, în comuna Cornurile Caprei, după ce, initial s-a crezut că au mâncat struguri din curtea casei. Ulterior, ancheta demarată de Poliție și rezultatul necropsiilor au arătat că micuții au murit din cauza unei substanțe toxice aflată în casă pentru a omorî șobolanii.

Potrivit autorităților, micuții au inhalat toată noaptea fosfură de aluminiu, o otravă extrem de periculoasă, eficientă împotriva rozătoarelor. Potrivit specialiștilor, aceste pastille se folosesc exclusive de către persoanele autorizate, tocmai din cauza nocivității pe care acestea o au asupra vieții omenești.

Din declarațiile părinților micuților a reieșit faptul că pastilele au fost aduse de către unchiul copiilor care lucrează la un siloz autorizat pentru a folosi astfel de substanțe. Din păcate, folosirea acestui raticid în spații mici este extrem de periculoasă, față de folosirea în locuri mari și aerisite, precum silozurile, lucru la care bărbatul nu s-a gândit când a adus pastilele.

Durerea familiei este imensă, pierzându-și ambii copii din cauza unei dezinformări. Inițial, mama a crezut că micuții au suferit în urma a ceea ce au mâncat cu o zi înainte, dând vina pe niște strugur din curte.

Autoritățile avertizează cu privire la substanțele pe care le folosiți în case pentru eliminarea insectelor și rozătoarelor. Pentru moment, poliția a deschis dosar din culpă rem, urmând a fi stabilite datele exacte ale dublei crime, potrivit observatornews.ro.

 

Parteneri
Divorț în familia regală. Au decis să-și spună adio prin intermediul unui comunicat de presă
Redactia.ro
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
Digisport.ro
Zodii care își vor dubla norocul și vor obține bani rapid în perioada 24 – 30 aprilie. Vor avea parte de venituri suplimentare care îi vor face foarte fericiți.
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Digi24
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Vreme extremă în România. ANM a emis alertă
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Capital.ro
El este Tan, bărbatul de 60 de ani care deţine secretul tinereții fără bătrânețe: "S-a întâmplat natural, organic"
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro