În noaptea de marți spre miercuri, o femeie în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu. Nenorocirea a avut loc în localitatea Draxini, comuna Bălușeni.
O femeie a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa
Din primele informații, femeia avea probleme locomotorii și nu se putea deplasa. Aceasta a fost găsită decedată în momentul în care pompierii interveneau pentru stingerea incendiului. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bălușeni a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Botoșani a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.
„La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau mocnit bunurile din două camere. Întrucât existau informaţii că proprietara nu a reuşit să iasă din locuinţă deoarece avea probleme locomotorii, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată în interiorul casei”, a afirmat Lupu.
Cel mai probabil, cauza incendiului ar fi fost un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile, a precizat oficialul ISU.
Bărbat găsit fără suflare într-o casă incendiată
Marți seară, o altă tragedie a avut loc în localitatea sălăjeană Doba, comuna Dobrin, în urma căruia un bărbat a murit după ce flăcările i-au cuprins casa. Pompierii au ajuns repede la fața locului, însă l-au găsit pe bărbat mort în locuință.
”Dispeceratul ISU-Ambulanță a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112 despre producerea unui incendiu la o casă din localitatea Doba”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.
Conform sursei citate, la locul cu pricina s-au deplasat pompierii de la Garda Cehu Silvaniei. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta generalizat în întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 150 mp. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj TIM din cadrul Detașamentului Zalău, în sprijin.
”Pompierii au găsit în interiorul imobilului o persoană ( de sex masculin) care era decedată. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). Au ars locuința și bunurile din imobil (mobilier, electrocasnice, materiale textile)”, au mai precizat reprezentanții ISU.
În momentul de față, pompierii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte care au dus la producerea incendiului, în urma căruia bărbatul și-a pierdut viața.